Thomas Connellan
Cînd aveam 13 ani am fost luat din casa părintească din vestul Irlandei, unde eram fericit, şi pus sub oblăduirea unei comunităţi religioase din localitatea vecină numită Sligo. Părinţii mei mă destinaseră preoţiei. Membrii acelei comunităţi au depus cele trei legămînte obişnuite de castitate, sărăcie şi ascultare. Ei veniseră din Franţa şi-şi vedeau misiunea mai înainte de toate în educarea copiilor săraci. Am petrecut trei ani cu aceşti călugări. Cînd privesc înapoi în timp pot să spun că a fost un timp fericit.
Pregătire pentru preoție
Am absolvit primii trei ani ai şcolii medii într-un institut al diocezei din Athlone, apoi m-am dus la Maynooth într-o şcoală care se ocupa în special de pregătirea viitorilor preoţi. Acolo am fost atît de izolat de lume, de parcă aş fi trăit într-un buncăr subpămîntean. Atmosfera din Maynooth era marcată de un spirit întunecat, de sclavie. Orice gînd independent, orice acţiune autonomă erau frînate, dezaprobate şi denunţate.
În 20 iunie 1880 am devenit preot romano-catolic. Am fost trimis mai întîi într-o parohie din Strokestown, apoi mutat la noul sediu al episcopului meu din Sligo, unde am făcut parte timp de patru ani din personalul parohiei, şi în final mi s-a dat o parohie din Rosecommon.
Ca un sclav la galere
Era în 1887, cînd episcopul meu mi-a trasat sarcina de a predica în catedrală, în duminica Paştelui, pe tema „transsubstanţierii“. Ocupaţia cu această temă a declanşat o mare deprimare şi descurajare, precum şi multe îndoieli chinuitoare. Mi-am dat seama încă de pe atunci că trebuia să mă separ de Roma, totuşi mă aflam într-o dilemă teribilă. Părinţii mei mai trăiau; surorile şi fraţii mei, din mijlocul cărora fusesem ales pentru preoţie, se uitau la mine ca la o fiinţă superioară, iar eu aveam mulţi prieteni buni, cinstiţi, preţioşi, a căror apreciere însemna mult pentru mine.
În aceste împrejurări n-am văzut nici o posibilitate să scap şi mă simţeam un sclav tot aşa de nenorocit ca un vîslaş la galere. Acolo mă găseam deci, îmi făceam datoria şi duceam o viaţă despre care ştiam că era plină de ipocrizie şi minciună. Tînjeam după eliberare şi pace, dar consideraţia pentru dragii mei mă ţinea înlănţuit în această galeră. Cam cu vreo nouă luni înainte de plecarea mea din Biserica Romano- catolică am fost mutat la Athlone. Prin acest oraş curge cel mai lung rîu din Irlanda, Rîul Shannon.
Ceva mai la nord de Athlone se află Lough Ree, un lac romantic. Acolo mă retrăgeam adesea ca să uit de problemele mele. În perioada aceea, starea mea spirituală era destul de critică, de abia mai puteam mînca şi dormi. Singurul lucru care mă mai susţinea era speranţa unei eliberări apropiate.
„Moarte“ prin înec
În cele din urmă am pus la cale un plan genial. Mă voi plimba pe lac cu o legătură de haine, pe care le voi ascunde pe ţărm. Revenit pe lac, îmi voi scoate sutana preoţească
şi o voi lăsa în barcă, apoi voi înota la ţărm, mă voi îmbrăca cu hainele mele şi voi dispărea. Totul a mers aşa cum am plănuit. În ziarul Rosecommon Messenger şi în alte ziare au apărut anunţuri cu litere mari ale morţii mele. Consiliul municipal şi poliţia şi- au exprimat şi ele regretul, iar responsabilul diocezei a trimis tatălui meu o scrisoare de condoleanţe. După atîta atenţie acordată morţii mele nu mai era nici un pericol să mă recunoască cineva.
Dar eu eram de acum un om liber. Am plecat cu trenul la Dublin, unde am putut dormi din nou liniştit după luni de zile. Apoi m-am dus în Anglia şi după cîteva ore am apărut în gara londoneză Euston într-o mulţime de cinci milioane de oameni. Nu cunoşteam pe nimeni şi nimeni nu mă cunoştea.
După cîteva zile deţineam în cadrul unui ziar săptămînal funcţia de şef adjunct al personalului. Acum nu mai aveam decît un singur dor: o comuniune adevărată cu Dumnezeul cel viu.
Bunătatea lui Dumnezeu față de mine
Prin graţia lui Dumnezeu l-am cunoscut pe W.Webb-Peploe, un umil serv al lui Dumnezeu, prin care am aflat ce este o credinţă creştină autentică. Am găsit salvare în Domnul Iesus Cristos şi am priceput că nu am de ce să-mi fie ruşine de mesajul Său. Acum pot să spun cu Paul: „Căci mie nu mi-e ruşine de evanghelia lui Cristos, căci este puterea lui Dumnezeu pentru salvarea oricui crede: a evreului mai întîi, apoi şi a grecului. Căci în ea este revelată dreptitudinea lui Dumnezeu din credinţă spre credinţă; după cum este scris: Cel drept va trăi din credinţă“ (Romani 1:16-17).
„Deci, după cum prin greşeala unuia singur s-a ajuns la condamnare pentru toţi oamenii, tot aşa prin fapta dreaptă a unuia singur se ajunge pentru toţi oamenii la o îndreptăţire care dă viaţă“ (Romani 5:18).
Am început să public un ziar numit „Catolicul“, care a găsit o mare audienţă. De asemenea, am scris cartea Hear the Other Side (Ascultă-i pe ceilalţi), precum şi cîteva tractate. Fratele meu de sînge Joseph s-a întors şi el la Domnul Iesus Cristos.
Conducem împreună ore biblice din timpul săptămînii în baza din Dublin a misiunii noastre cu scopul de a-i atinge pe romano-catolicii pierduţi, ca şi ei să fie salvaţi şi să treacă de la întuneric la lumină, de sub puterea lui Satan la Dumnezeu.
Nici un om nu este imun la înşelare. Totuşi, numai un nebun persistă în greşeala lui.
„Nebunii nu pot să stea înaintea ochilor Tăi; tu urăşti pe toţi răufăcătorii“ (Psalmul 5:5).
Thomas Connellan le‐a făcut curînd cunoscut părinților săi adevăratul motiv al dispariției lui şi s‐a întors mai tîrziu în Athlone ca predica‐ _umai un nebun persistă în greşeala lui 163 tor al adevăratei evanghelii. În ianuarie 1917 a ajuns acasă la Domnul său, iubit de mulți oameni care au auzit prin el mesajul biblic al salvării. Cîteva informații suplimentare despre el se găsesc în cartea Why 854 Priests Left the Church of Rome (De ce au părăsit 854 de preoți Biserica Romano‐catolică) de Albert Close.
(Traducător: Olimpiu S. Cosma)
