Salvat prin grația necondiționată a lui Dumnezeu

Marturia fostului preot romano‐catolic

Robert V. Julien

Am vrut să devin nu numai preot romano-catolic, ci şi să merg ca atare în misiune. Doream să fac isprăvi mari pentru Dumnezeu. Credeam că a fi misionar în vreo ţară îndepărtată şi a învăţa o limbă ciudată şi obiceiuri stranii ar fi într-adevăr o mare aventură, şi poate că Dumnezeu m-ar alege chiar să sufăr pentru El şi să mor moarte de martir pentru cauza lui Cristos. Acestea erau gândurile mele în timpul lungilor ani de seminar în care mă pregăteam să devin misionar al Roman Catholic Foreign Missions Society of America (Societatea Misionară Romano-catolică din America).

Aspirația mea după un mare prestigiu înaintea lui Dumnezeu

Privind înapoi în timp la anii aceia, nu pot să nu recunosc motivul real care se afla în spatele tuturor gândurilor mele. Ceea ce căutam eu cu adevărat era aprobarea lui Dumnezeu şi o siguranţă în inimă că, după moarte, voi merita să intru în cerul lui Dumnezeu. În toţi anii aceia n-am avut în inimă o pace adevărată, şi nici în primii zece ani ca preot misionar în Tanzania, Africa de Est. Aşa cum şi-a ascuns Adam goliciunea în spatele frunzelor de smochin (Geneza 3:7), la fel şi eu mă străduiam neîncetat să-mi ascund goliciunea spirituală în spatele frunzelor de smochin ale activităţilor religioase şi misionare.

Misionar, şi totuşi pierdut

Nu-mi face nicio plăcere să-mi aduc aminte de trecutul meu. Îmi este profund ruşine de el. Eram aşa de păcătos şi de ipocrit totodată! Unii ar spune că am făcut mult bine acelor africani, construind şcoli pentru copiii lor, făcând rost de medicamente pentru bolile lor şi predându-le religie; dar astăzi ştiu că toate aceste aşa-numite „fapte bune“ nu erau decât „haine vechi şi murdare“ în ochii lui Dumnezeu (Isaia 64:6). Eram un biet păcătos pierdut, având nevoie disperată de salvarea lui Dumnezeu, dar nu ştiam lucrul acesta. Mă gândeam că eram oarecum deja salvat prin faptul că eram romano- catolic, căci credeam cu adevărat că toţi romano-catolicii erau salvaţi în clipa în care primeau sacramentul botezului.

Mă gândeam că prin fapte bune voi ajunge în cer

Cât de rău îmi pare de acei ani irosiţi, ani în care nu L-am cunoscut pe adevăratul Dumnezeu, nici pe Fiul Său, adevăratul Domn şi Salvator Iesus Cristos! Cât de rătăcit eram ca să cred că puteam merita cerul prin faptele mele bune şi prin ostenelile mele preoţeşti şi misionare! Aveam 37 de ani când mi S-a revelat Dumnezeul Bibliei. Cât de nemeritate şi de generoase sunt graţia şi îndurarea pe care le-a arătat faţă de mine! El mi-a iertat toate păcatele şi mi-a dat în inimă o pace care îmi potolea într-adevăr tot dorul. Într-o clipă am fost schimbat, radical schimbat, în interiorul fiinţei mele.

Într-adevăr, m-am născut din nou, născut de Însuşi Dumnezeul cerului. „Adevărat, adevărat îţi spun, dacă un om nu se naşte din nou nu poate vedea Regatul lui Dumnezeu“ (Ioan 3:3).

Planul lui Dumnezeu

Dumnezeu mă alesese din eternitate ca să fiu al Său. Iată de ce a intervenit El în viaţa mea aşa cum a făcut-o şi a oprit alunecarea mea cu mare viteză drept spre iad. Da, exact într-acolo mă îndreptam, chiar dacă eram preot misionar. Eram pe drum spre focul iadului, despărţit pe totdeauna de un Dum-nezeu iubitor. El mi-a arătat ce se afla sub un exterior pios: Eram un păcătos oribil! „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3:23).

„Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru iubirea Sa mare cu care ne-a iubit“, m-a salvat prin graţia Sa. „Căci prin graţie sunteţi salvaţi, prin credinţă, şi nu de voi înşivă: este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni“ (Efeseni 2:4,8-9). Am fost aşa de fericit să descopăr că salvarea lui Dumnezeu este un dar! Îi mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru „darul Său de nespus“ (2.Corinteni 9:15).

În noiembrie 1966 am părăsit pentru totdeauna Biserica Romano-catolică. Unii au spus că am plecat pentru că doream să mă căsătoresc, dar lucrul acesta este absolut fals. Nu voiam să mă căsătoresc. Eram prea mândru ca să mă gândesc la căsătorie. Dădeam aşa de puţină importanţă căsătoriei, încât mă gândeam că era ceva sub demnitatea mea.

Totuşi, Dumnezeul care m-a salvat prin graţia Sa divină mi-a arătat la timpul potrivit că era voia Lui ca să mă căsătoresc. Cuvântul Său este destul de limpede în această privinţă: „Căsătoria să fie respectabilă în toate, iar patul să fie neîntinat; dar pe desfrânaţi şi adulteri îi va judeca Dumnezeu“ (Evrei 13:4). De asemenea: „Totuşi, pentru a evita imoralitatea sexuală, fiecare bărbat să-şi aibă propria soţie, şi fiecare femeie să-şi aibă propriul soţ… dar dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească, căci este mai bine să se căsătorească decât să ardă“ (1.Corinteni 7:2,9). Dum-nezeu mi-a dat o soţie credincioasă, care Îl cunoaşte şi-L iubeşte pe Domnul Iesus Cristos exact ca şi mine, şi cu puţin timp înainte de a scrie această mărturie am sărbătorit cea de a 25-a aniversare a zilei cununiei noastre.

Dumnezeu vorbeşte prin Cuvântul Său

Dar de ce am părăsit Biserica Romano-catolică şi preoţia? Ori de câte ori mi s-a pus această întrebare, eu am răspuns: „Pentru că Dumnezeu mi-a spus s-o părăsesc“.

Aceasta nu este o minciună. Dumnezeu nu mi-a vorbit de fapt cu o voce audibilă, ci prin Cuvântul Său scris în cartea Apocalipsa, unde spune foarte limpede: „Ieşi din ea, poporul Meu“ (Apocalipsa 18:4). Adevăratul Cristos Îşi cheamă poporul să iasă din romano-catolicism. Desigur, cei care nu sunt din poporul Său, adică nu sunt oile Sale, nu pot primi această poruncă. „Oile Mele Îmi aud vocea, şi Eu le cunosc, şi ele Mă urmează“ (Ioan 10:27). Înainte de a mă salva Dumnezeu prin graţia Sa, niciun om nu m-a putut convinge să ies din romano-catolicism. Dar când El m-a salvat şi Şi-a arătat marea iubire faţă de mine, şi I-am auzit pentru prima dată vocea blândă, mi-a fost uşor să mă spun acestui ordin al Său de a ieşi şi de a-L urma. Eu Îl iubesc pentru că El m-a iubit mai întâi.

A existat o vreme când am crezut cu adevărat că Biserica Romei este singura Biserică adevărată a lui Iesus Cristos pe pământ. Ori de câte ori îmi spunea un protestant că o religie este la fel de bună ca alta, răspundeam: „Da, e adevărat, o religie poate fi la fel de bună ca alta, dar o singură religie este cea adevărată, şi anume religia romano- catolică“.

Credincioşii Îl „văd“ pe Cristos în Sfânta Scriptură

Credincioşii nu au nevoie de semne vizibile ca liturghia şi sacramentele, din cauză că salvarea lor este realizată prin puterea Spiritului Sfânt de îndată ce-şi pun întreaga încredere în Iesus Cristos ca Domn al lor personal. De ase-menea, nu au nevoie de succesori vizibili ai apostolilor, întrucât ştiu din Biblie că Dumnezeu este Cel care ridică liderii spirituali pe care îi doreşte, atunci când vrea să-Şi hrănească Biserica cu Cuvântul Său preţios. În fine, ei nu au nevoie de imagini, statui sau icoane care să le reamintească de Dumnezeu, deoarece văd imaginea adevărată a lui Cristos în Cuvântul scris, Biblia. În plus, Dumnezeu a condamnat ca fiind idolatrie atât facerea, cât şi venerarea de icoane şi statui (Exod 20:3-5).

Lucrarea mea din prezent

De douăzeci şi trei de ani lucrez ca angajat într-o tipografie. Conduc o clasă biblică într-o biserică evanghelică locală. În această biserică se află un număr de foşti romano- catolici care, ca şi mine, au fost salvaţi de graţia uimitoare a lui Dumnezeu şi-L cunosc şi iubesc pe adevăratul Iesus Cristos aşa cum ne este revelat în Sfânta Scriptură.

„Şi aceasta este viaţa eternă, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iesus Cristos, pe care L-ai trimis Tu“ (loan 17:3).

Americanului Robert V. Julien i s‐a revelat pentru prima oară adevărul biblic în timp ce era preot romano‐catolic în Tanzania. Astăzi trăieşte în Florida, are o profesie seculară şi serveşte pe lângă aceasta într‐o biserică creştină. Cine a fost în contact cu el poate adeveri ce mare milă are el față de cei pierduți şi cu câtă blândețe expune adevărul Bibliei.

(Traducător: Olimpiu S. Cosma)