Juan T. Sanz
M-am născut pe data de 28 aprilie 1930 în Somosiera, Madrid (Spania), al optulea copil într-o familie romano-catolică.
Am simţit chemarea la preoţie când aveam treisprezece ani, în timpul predicii de la liturghie (19 martie 1943). Din motive financiare nu am intrat în seminarul diocezan din Madrid decât abia în anul şcolar 1945/46.
În primii cinci ani de şcoală am studiat latina şi greaca. Următorii trei ani au fost dedicaţi filozofiei, teologiei şi eticii ca materii secundare. În septembrie 1953 am început să studiez ca materii principale teologia şi etica.
În timpul primilor opt ani de studiu, nimeni nu avea voie să posede sau să citească Biblia. La cea de a 21-a aniversare a mea, o femeie, care a devenit mai târziu naşa primei mele liturghii, mi-a dat o Biblie. Spre marea ei surpriză, a trebuit s-o ducă din nou acasă până ce am împlinit 24 de ani şi mi-am început studiile teologice. Astfel, interesul meu în cunoaşterea mai multor amănunte despre Biblie se datora mai degrabă curiozităţii decât unei necesităţi reale.
Prima mea liturghie
Am fost ordinat preot în 14 iulie 1957, iar în ziua de 18 a aceleiaşi luni mi-am ţinut prima liturghie în oraşul natal.
La 23 august 1957 mi-am început lucrul în prima mea parohie din La Neriuela, Madrid. Am rămas acolo până în 1959 când, din cauza sănătăţii părinţilor mei, am cerut să fiu transferat. Mi s-a dat un post de vicar în parohia din Canillejas, Madrid.
Mi-am luat părinţii şi sora cu mine la noul post, unde atât preotul parohiei, cât şi enoriaşii ne-au primit cu braţele deschise. Dar, după o vreme, relaţia dintre mine şi preot a început treptat să se deterioreze din cauza atitudinii sale fundamentaliste şi conservatoare privind conţinutul predicilor, administrarea sacramentelor, liturghia şi devoţiunea faţă de Maria şi sfinţi.
De ce trebuia să predic ceea ce dorea preotul parohiei? De ce trebuia să ascult spovedania penitenţilor înainte de ţinerea liturghiei, ca şi când prin aceasta s-ar face ispăşire pentru păcate? De ce permitea preotul ca în timpul liturghiei să fie în mod special veneraţi Maria şi sfinţii? De ce trebuia să vorbesc latineşte în timpul liturghiei şi al administrării sacramentelor, când enoriaşii nu puteau înţelege această limbă? În prima mea parohie vorbisem spaniola în anumite părţi ale liturghiei, precum şi la înmormântări şi botezuri. Lucrul acesta a plăcut atât de mult marii majorităţi a enoriaşilor, încât participarea lor la închinare a crescut tot mai mult.
Reforme în parohie
După doi ani petrecuţi în noua mea parohie i-am spus preotului despre faptul că în lucrarea anterioară folosisem limba spaniolă şi Biblia. Mai târziu m-a informat că, de acum, cu permisiunea episcopului, vom ţine în spaniolă o mare parte din liturghie şi sacramentele. Dar predicile de duminică şi din timpul marilor sărbători vor trebui să rămână neschimbate, chiar dacă eu le credeam prea moralizatoare şi prin urmare nu prea biblice. Temele şi structura predicilor erau alese de un grup de preoţi conservatori cu scopul ca toţi prelaţii diocezani să predice despre aceeaşi temă în cadrul liturghiei de duminică. Chiar şi aşa, am reuşit să „prelucrez“ temele propuse, dându-le o nouă direcţie spre Cristos. Lucrul acesta a ajuns şi la urechile preotului parohiei mele şi, spre marea mea surpriză, mi-a spus că mă va înlocui la amvon ori de câte ori va putea, lăsându-mă pe mine să oficiez liturghia.
În acele zile dificile foloseam Biblia ca o carte de căpătâi şi o cercetam amănunţit ca să descopăr în ea mesajul adevărat, profund şi etern al salvării, atât pentru mine, cât şi pentru restul lumii.
Domnul răspunde
Într-o zi, Domnul mi-a dat răspunsul la toate întrebările mele, prin faptul că m-a făcut să citesc şi să înţeleg capitolul 3 din Evanghelia după Ioan. Din această zi, iubirea şi promisiunile lui Dumnezeu au fost singurul meu standard, putere, autoritate şi oglindă. Dar oare nu fuseseră aşa dintotdeauna pentru mine? Ba da, dar acum erau astfel într-un mod cu totul nou, deoarece Dumnezeu mă renăscuse prin Cuvântul şi Spiritul Său:
„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă eternă“ (Ioan 3:16). De aceea, Dumnezeu a devenit Tatăl meu, iar Iesus Cristos singurul meu Salvator personal perfect. Lucrul acesta era ceva complet nou pentru mine. În inima mea se făcuse o mare schimbare.
În vara lui 1964 L-am rugat pe Domnul să-mi arate ce să fac cu viaţa mea. Nu mai puteam rămâne în Biserica Romano-catolică, deoarece ierarhia ei mă forţa să predic o „altă evanghelie“, diferită de mesajul salvării prin graţia divină şi prin credinţă, care se află numai în Cristos.
Dar cum şi când să-mi părăsesc funcţia de preot? Şi cine îmi va sprijini financiar părinţii şi sora? Aş găsi oare înţelegere şi sprijin la episcop dacă aş renunţa la postul meu din motive de credinţă şi conştiinţă? Cum m-ar primi protestanţii, la care mă gândeam să mă duc ca să cer sfat?
În primăvara lui 1965 am auzit despre „dezertarea“ unui preot, tot din Madrid, care fusese directorul unui seminar. Cu ajutorul unui predicator evan-ghelic, acesta părăsise Biserica Romano-catolică şi se dusese în străinătate să studieze protestantismul într-o universitate protestantă europeană. Comportarea colegului meu mi-a dat răspunsul referitor la modul în care să plec din Biserica Romano-catolică şi să aflu mai multe despre evanghelia libertăţii copiilor lui Dumnezeu.
În acest scop am contactat telefonic Biserica Germană, La Iglesia de los Alemanes din Madrid, şi ei mi-au dat numărul de telefon al pastorului Luis Ruiz Poveda. Îndată ce i- am spus acestuia că sunt preot cu probleme de credinţă şi conştiinţă, m-a sfătuit să opresc imediat discuţia la telefon şi în loc de aceasta să stabilim o zi şi un loc de întâlnire, deoarece telefonul lui era adesea ascultat de poliţie. Aşa am şi făcut.
Păcat de moarte sau viață nouă?
În acest timp, aveam adesea sentimentul că mă prăbuşesc atât spiritual, cât şi psihic. Din punctul de vedere al doctrinei romano-catolice, trăiam neîncetat într-o stare de „păcat de moarte“, deoarece mă îndoiam pe faţă de credinţa mea şi nu căutam iertare de acest păcat şi de altele în sacramentul spovedaniei; deoarece căutam adevărul biblic la protestanţi şi nu la episcopul meu şi la profesorii mei de teologie; deoarece am respins ierarhia ecleziastică şi autoritatea romano-catolică; deoarece am respins autoritatea doctrinară a Bisericii mele privind Biblia; deoarece simţeam că spovedania păcatelor făcută în confesional Îl priva pe Dumnezeu de dreptul şi puterea pe care le are doar El în Persoana Sa şi prin lucrarea Fiului Său Iesus Cristos; deoarece consideram liturghia un înlocuitor înşelător al meritelor lui Cristos pe cruce.
Însemnau oare toate aceste motive un punct final în lucrarea mea pastorală? Domnul mi-a spus prin Cuvântul Său că nu. Dar lucrul acesta producea un conflict cu voia Domnului, cu mentalitatea romano-catolică şi cu mândria mea încăpăţânată. Această bătălie interioară mi-a afectat sănătatea şi somnul şi a produs multe temeri. În final a trebuit să renunţ la toate, de dragul iubirii pentru Cristos şi al propriei mele salvări eterne.
Răspunsul meu la grația Domnului
La capătul tunelului neliniştii şi temerilor, Domnul Iesus m-a invitat să-I răspund aşa cum făcuse apostolul Petru a treia oară lângă lac. Erau aceleaşi cuvinte pe care le alesesem deja ca motou al vieţii mele înainte de a fi ordinat preot: „Doamne, Tu cunoşti totul; Tu ştii că Te iubesc“ (Ioan 21:17).
Astfel m-a condus Domnul din umbra Bisericii Romano-catolice la lumina evangheliei graţiei: „Căci prin graţie sunteţi salvaţi, prin credinţă, şi aceasta nu este de la voi, ci e darul lui Dumnezeu: nu pe baza faptelor, ca să nu se laude nimeni“ (Efeseni 2:8-9).
Juan Sanz locuieşte în Madrid. A lucrat mulți ani la editura The Editorial Foundation for Reformed Literature. El este directorul filialei spaniole a editurii scoțiene The Banner of Truth. Iubirea sa pentru adevăr şi strădania sa de a explica lămurit adevărul se exprimă în activitatea sa de traducător al unor cărți fundamentate biblic din olandeză în spaniolă. Împreună cu José Borrás a editat cartea Catolicismo: Una fe en crisis.
(Traducător: Olimpiu S. Cosma)
