50 de ani în Biserica Romei

O mărturie personală de preot-convertit Charles Chiniquy

Am fost născut şi botezat romano-catolic în 1809, şi am fost sfinţit preot în anul 1833, în Canada. Pentru douăzeci şi cinci de ani am fost preot al bisericii, şi pot să vă spun sincer că am iubit biserica Romei, şi ea m-a iubit pe mine. Mi-aş fi vărsat fiecare picătură a sângelui meu pentru biserica mea şi mi-aş fi dat viaţa mea de o mie de ori ca să extind puterea şi demnitatea acesteia, peste continentul Americii, şi peste lumea întreagă. Ambiția mea cea mai mare a fost să convertesc Protestanții, și să îi aduc în biserica mea, deoarece mi s-a spus, și am și predicat, faptul că nu există mântuire în afara bisericii Romano-Catolice, și mi-a fost greu să gândesc că toate aceste mulțimi de Protestanți erau să fie pierduți.

În biserica din Roma, Biblia este o carte sigilată, dar nu a fost așa pentru mine. Era foarte prețioasă inimii mele de când eram un băiețel, iar când am devenit preot al Romei am citit-o ca să mă facă puternic, și să mă facă capabil să argumentez pentru biserică.

În schimb, binecuvântat să fie Dumnezeu, de fiecare dată când citeam Biblia, o voce misterioasă îmi spunea „Tu nu vezi că în Biserica Romei nu se urmăresc învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu, ci numai tradițiile oamenilor?” În orele tăcute ale nopții, când am auzit acea voce, am plâns și am plâns, dar vocea a fost repetată cu tăria tunetului. Am vrut să trăiesc și să mor în Sfânta Biserică Romano-Catolică, și L-am rugat pe Dumnezeu să reducă la tăcere vocea aceasta, dar am auzit-o din nou, și mai tare. Când am citit Cuvântul Său, El a încercat să-mi rupă lanțurile, dar eu nu mi le-aș fi rupt. El a venit la mine cu lumina Sa salvatoare, dar eu n-aș fi primit-o.

Nu am sentimente rele împotriva preoților romano-catolici. Unii dintre voi ar putea crede că am. Vă înșelați. Câteodată plâng pentru ei deoarece știu că săracii oameni – așa cum am făcut și eu – luptă împotriva lui Dumnezeu, și că sunt nefericiți, așa cum și eu am fost atunci. Dacă vă relatez una din luptele despre care vă vorbeam, veți înțelege ce înseamnă să fi un preot catolic, și vă veți ruga pentru ei. În 1851 m-am dus în Illionois ca să întemeiez o colonie franceză. Am luat cu mine în jur de 75000 de francezi canadieni, și ne-am stabilit în preeriile magnifice din Illionois, ca să o luam în stăpânire în numele bisericii Romei. După aceasta am început munca de colonizare, am devenit un om bogat: am cumpărat multe Biblii și le-am împărțit la aproape fiecare familie. Episcopul a fost foarte supărat pe mine din cauza aceasta, dar nu mi-a păsat. Nu aveam nici un gând să renunț la Biserica Romei, dar am vrut să-mi guidez poporul cât de bine am putut pe calea pe care Cristos ar fi vrut să-i conduc.

Episcopul din Chicago la timpul respectiv a făcut un lucru pe care noi poporul francez nu l-am putut tolera. A fost o crimă teribilă, și i-am scris Papei, ca urmare, episcopul a fost demis. A fost înlocuit de un alt episcop, care l-a depus pe marele său Vicar să mă viziteze. Marele Vicar mi-a spus „D-le Chiniquy, suntem foarte mulțumiți că l-ați demis pe fostul episcop, pentru că era un om rău; însă, se suspectează în multe locuri precum că nu mai sunteți în Biserica Romei: sunteți suspectat că ați fi un eretic și un Protestant. Nu vreți să ne dați un document prin care să putem dovedim lumii, că tu și oamenii tăi, încă sunteți romano-catolici buni?” Am zis „Nu am nici o obiecție la lucrul acesta” El a răspuns „Este dorința noului episcop pe care Papa l-a trimis să aibă un astfel de document de la dumneavoastră.” Am luat o foaie de hârtie – mi s-a părut că acum este momentul oportun pentru a reduce la tăcere acea voce care îmi vorbea zi și noapte și îmi tulbura credința. Am vrut să mă conving prin intermediul acestui document că în Biserica Romano-Catolică, noi urmăm Cuvântul lui Dumnezeu, și nu pur și simplu „tradițiile oamenilor”. Am scris pe hârtie aceste cuvinte:

„Domnul nostru, noi francezii canadieni ai coloniei lui Illionois dorim să trăim în Biserica Romano-Catolică și Apostolică, în afara căreia nu există mântuire, iar pentru a dovedi aceasta domniei voastre, promitem să ne supunem autorității domniei voastre în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu , așa cum îl găsim în Evanghelia lui Cristos”.

Am semnat-o, și am dat-o și congregației mele să o semneze, și au semnat-o. Apoi i-am încredințat-o marelui Vicar, și l-am întrebat ce crede despre document. El a spus „este exact ceea ce am vrut”. M-a asigurat de faptul că Episcopul o va accepta, și că totul va fi bine.

Când episcopul a citit supunerea mea, și el a găsit-o satisfăcătoare, și cu lacrimi de bucurie a spus: „Sunt atât de bucuros că ți-ai depus supunerea, deoarece ne era teamă că tu și oamenii tăi ați devenit Protestanți.”

Prieteni, ca să vă arăt cât de orb eram, trebuie să mărturisesc spre rușinea mea, că am fost bucuros de faptul că am făcut pace cu episcopul meu, când încă nu eram la pace cu Dumnezeu. Episcopul mi-a trimis o „scrisoare de pace”, prin care a declarat că sunt unul din preoții lui cei mai buni, așa că m-am întors la poporul meu cu hotărârea de a rămâne acolo. Dar Dumnezeu în mila Sa, S-a uitat spre mine, și v-a rupe acea pace, care este pace cu omul, și nu cu Dumnezeu.

Episcopul, după plecarea mea, s-a îndreptat spre biroul de telegraf și a trimis supunerea mea altor episcopi, și i-a întrebat ce părere au despre aceasta.

Aceștia în unanimitate, i-au răspuns în aceași zi: „Nu vedeți că Chiniquy este un Protestant deghizat, și că a făcut din dumneavoastră un Protestant? Nu autorității dumneavoastră își face el supunerea; el își face supunerea Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă nu îi distrugeți supunerea, atunci și dumneavoastră sunteți un Protestant.”

După zece zile am primit o scrisoare de la Episcop, iar când m-am dus la el, m-a întrebat dacă am la mine „scrisoarea de pace” pe care mi-a dat-o zilele trecute. I-am prezentat-o, iar când a văzut că este acea scrisoare, a alergat spre cuptor, și a aruncat-o în foc.

Am fost uimit. M-am grăbit spre foc ca să îmi recuperez scrisoarea, dar a fost prea târziu: a fost distrusă.

Apoi m-am îndreptat spre episcop și i-am spus: „Cum îndrăzniți, sfinţia voastră, să-mi luați din mână documentul care este proprietatea mea, și să îl distrugeți fără aprobarea mea?”

El a răspuns, „D-ul Chiniquy, eu sunt superiorul dumneavoastră, și nu vă dau dumneavoastră nici o socoteală.”

„Sunteți într-adevăr superiorul meu, și eu nu sunt nimic decât un simplu preot, dar există un Dumnezeu mare care este atât deasupra dumneavoastră cât și deasupra mea, iar Dumnezeul acesta mi-a acordat drepturi pe care nu le voi abandona niciodată pentru a mulțumi pe nici un om; în prezența acestui Dumnezeu protestez împotriva nedreptății dumneavoastră.”

„Bine atunci”, a spus, „Tu ai venit aici ca să-mi faci morală?”

 „D-ul Chiniquy”, mi-a spus, „V-am adus aici deoarece mi-ați dat un document prin care știți foarte bine că nu a fost un act de supunere”.

Atunci am răspuns, ” Spuneți-mi, ce act de supunere așteptați de la mine?”

Mi-a spus, „Trebuie să începi prin a retrage câteva cuvinte și anume: „în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum îl găsim în Evanghelia lui Cristos”, și să spui simplu, cum că promiți să te supui autorității mele fără nici o condiție; și că promiți să faci orice îți spun eu.”

Apoi m-am ridicat în picioare și am spus: „Domnul meu, ceea ce dumneavoastră cereți de la mine nu este un act de supunere, ci un act de adorare (idolatrizare), iar eu vi-l refuz.”

„Atunci”, mi-a spus, „dacă nu îmi dai actul acesta de supunere, nu vei mai putea să fi preot romano-catolic.”

Mi-am ridicat mâinile la Dumnezeu, și am spus, „Dumnezeul Atotputernic să fie binecuvântat pe vecie”, apoi mi-am luat pălăria și am plecat.

M-am întors la hotel, unde am ocupat o cameră și am încuiat ușa după mine. Am căzut în genunchi ca să mă examinez în prezența lui Dumnezeu de ceea ce am făcut. Atunci am văzut pentru prima dată cu claritate, faptul că biserica Romei nu putea să fie biserica lui Cristos. Am învățat adevărul îngrozitor, dar nu de pe buzele Protestanților, și nu de la dușmanii ei, ci de pe buzele Bisericii Romano-Catolice. Am înțeles că nu aș fi putut rămâne în aceasta cu excepția renunțării la Cuvântul lui Dumnezeu printr-un document formal. Apoi am văzut că am făcut bine să renunț la Biserica Romano-catolică. Dar, vai, prieteni, ce nor întunecat a venit peste mine, în întunericul meu am strigat „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce este sufletul meu înconjurat de un nor atât de întunecat?”

Cu lacrimi am strigat către Dumnezeu să îmi arate calea, dar pentru un timp, nici un răspuns nu mi s-a acordat. Am renunțat la Biserica Romano-catolică; am renunțat la carieră, onoare, frați și surori, tot ceea ce îmi era drag. Am văzut că Papa, episcopii și preoții, mă vor ataca în presă și în amvon. Am văzut că aceștia mi-ar lua onoarea, și numele meu – și poate că și viața. Am văzut că război până la moarte a început între mine și Biserica Romano-Catolică, și m-am uitat să văd care dintre prietenii mei a rămas cu mine, ca să mă ajute în această luptă, dar nu mi-a rămas nici un prieten. Am văzut că până și cei mai dragi prieteni ai mei erau îndreptați să mă blesteme, și să se uite la mine ca la un trădător infam. Am văzut că poporul meu mă va respinge, cum țara mea dragă, unde aveam atâția prieteni, mă va blestema, și că am devenit un obiect de groază pentru lume. Apoi am încercat să-mi amintesc dacă am avut niște prieteni printre Protestanți, însă, cum am vorbit și am scris împotriva lor toată viața mea, nu am avut nici un prieten printre aceștia. Am văzut că am fost lăsat să lupt singur. A fost prea mult, și în acea oră teribilă, dacă Dumnezeu nu ar fi făcut un miracol, nu aș fi putut să suport. Mi se părea imposibil să ies afară din camera aceea într-o lume rece, în care n-aș fi putut să găsesc o singură strângere de mână, sau o singură față zâmbitoare care să se uite la mine, dar unde a trebuit să văd doar pe cei care mă privesc ca pe un trădător.

Se părea că Dumnezeu era departe, dar El era foarte aproape. Dintr-o dată gândul mi-a intrat în minte: „Tu ai Evanghelia ta; citește-o, și vei găsi lumina”. În genunchi, și cu mâna tremurândă, am deschis cartea. Nu eu, dar Dumnezeu a deschis-o, pentru că ochii meu au căzut pe prima scrisoare către Corinteni 7:23: „voi ați fost cumpărați cu un preț; nu vă faceți dar robi oamenilor”.

Cu aceste cuvinte lumina a venit la mine, și pentru prima dată am văzut marele mister al mântuirii, atât cât omul poate să-l vadă. Mi-am spus în gândul meu, „Isus m-a cumpărat; și dacă Isus m-a cumpărat, El m-a mântuit; eu sunt mântuit. Isus este Dumnezeul meu. Toate lucrările lui Dumnezeu sunt perfecte. Eu sunt, așadar, perfect salvat, Isus nu m-ar salva pe jumătate. Eu sunt mântuit în sângele Mielului; eu sunt mântuit prin moartea lui Isus.” Și aceste vorbe erau atât de dulci pentru mine încât am simțit o bucurie inexplicabilă, ca și când ar fi izbucnit izvoarele vieții, și inundații de lumină nouă au intrat în sufletul meu. Mi-am spus, „nu sunt mântuit, cum am crezut, mergând la Maria; nu sunt mântuit de purgatoriu, sau de indulgențe, nici de spovezi ori penitențe.

Eu sunt mântuit numai de Isus.” Și toate doctrinele false ale Romei mi-au dispărut din minte, așa cum un turn cade când este lovit la bază.

Am simțit așa o bucurie, așa o pace, încât, îngerii lui Dumnezeu n-ar fi putut să fie mai fericiți decât mine. Sângele Mielului curgea pe săracul meu suflet vinovat. Cu un strigăt tare de bucurie am spus, „Oh, dragă Isuse, am simțit, știu acum; Tu m-ai salvat, Oh, Dar al lui Dumnezeu, Te accept. Ia-mi inima și păstreaz-o pentru totdeauna. Dar al lui Dumnezeu, locuiește în mine, să mă faci curat și puternic: rămâi în mine ca să fii calea mea, lumina mea, și viața mea; dă-mi voie să rămân în Tine acum și pentru totdeauna. Însă, dragă Isuse, nu mă salva numai pe mine; mântuiește poporul meu; dă-mi voie să le arăt și lor Darul. Oh, de te-ar accepta și ar deveni bogați și fericiți cum sunt eu acum.”

Astfel am găsit Lumina și marele mister al mântuirii noastre, care este atât de simplă, și atât de frumoasă, atât de sublimă și de mare. Am deschis brațele sufletului meu și am acceptat darul. Eram bogat prin darul acesta. Mântuirea, prieteni, este un dar; nu aveți nimic de făcut decât să îl acceptați, iubiți-l, și iubiți Dătătorul. Am apăsat Evanghelia pe buzele mele și am jurat că nu voi predica nimic altceva decât pe Isus.

Am sosit în mijlocul coloniei într-o Sâmbătă dimineață. Toată populația era bucuroasă și au alergat spre mine, și au întrebat dacă am noutăți? Când s-au adunat în biserică, le-am prezentat Darul. Le-am arătat și lor ceea ce Dumnezeu mi-a arătat mie. Fiul Său Isus, ca un dar – și, prin Isus, iertarea păcatelor, și viața veșnică, ca un dar. Apoi, neștiind dacă ei vor primi darul sau nu, le-am spus: „E timpul ca eu să plec dintre voi, prieteni, eu am părăsit definitiv biserica romano-catolică. Am primit darul lui Cristos, dar vă respect prea mult pentru a vi-l impune vouă; dacă voi considerați că e mai bine să fiți urmașii Papei decât să-l urmați pe Cristos, și să invocați numele Mariei în schimb de numele lui Isus pentru a fi mântuiți, spuneți-mi-o prin ridicarea în picioare.”

Spre surpriza mea deplină, întreaga mulțime rămase în scaunele lor, umplând biserica de strigătele și lacrimile lor. Am crezut că unii dintre ei mă vor ruga să plec, dar niciunul dintre ei nu a făcut aceasta. Și pe măsură ce m-am uitat, am văzut că o schimbare a venit peste ei – o schimbare uimitoare, care nu poate fi explicată pe căi naturale.

Cu strigăt de bucurie le-am spus: „Dumnezeul Atotputernic care m-a mântuit pe mine ieri, poate să vă mântuiască și pe voi astăzi. Cu mine veți traversa Marea Roșie și veți intra în Țara Promisă. Cu mine veți accepta marele dar, și voi veți fi fericiți și bogați în darul acesta. Vă voi pune întrebarea într-un alt mod. Dacă voi considerați că e mai bine pentru voi să-l urmați pe Cristos decât pe Papa, să invocați numai numele lui Isus decât numele Mariei, dacă este mai bine să vă puneți încrederea în sângele Mielului vărsat pe cruce pentru păcatele voastre, decât în purgatoriul fabulos al Romei în care ei spun că vei fi mântuit după moarte; și dacă considerați că este mai bine pentru voi ca eu să vă predic Evanghelia perfectă a lui Cristos, decât să aveți un preot care să vă predice doctrinele Romei, spuneți-mi-o ridicându-vă în picioare – Eu sunt omul vostru!”

Atunci, toți, fără nici o excepție, s-au ridicat în picioare, și, cu lacrimi, m-au rugat să rămân cu ei.

Darul, marele, negrăitul Dar a venit, pentru prima dată, înaintea ochilor lor în toată frumusețea Lui; L-au găsit prețios; L-au acceptat, și nici un cuvânt nu poate să vă descrie bucuria acelei mulțimi. Ca și mine, și ei s-au simțit bogați în darul acesta. Numele la o mie de suflete, cred, au fost scrise în Cartea vieții în ziua aceia. Șase luni mai târziu eram două mii de convertiți; un an mai târziu eram aproape patru mii, şi acum suntem aproape douăzeci și cinci de mii care și-au spălat veșmintele, și le-au făcut albe în sângele Mielului.

Vestea s-a răspândit rapid peste tot în America, chiar și în Franța, și Anglia – precum că Chiniquy, cel mai cunoscut preot din Canada, a părăsit Biserica Romei, în fruntea unui grup nobil de oameni. Și unde acest lucru s-a împărtășit, numele lui Isus a fost binecuvântat. Și sper că veți binecuvânta pe Mântuitorul milostiv și adorabil astăzi cu mine, când este privilegiul meu să vă spun ceea ce El a făcut pentru sufletul meu.