José Rico
După ce am fost timp de 19 ani în pericol de a suferi naufragiu ca preot romano- catolic, la data de 15 aprilie 1956 am ajuns pe ţărmul liniştit al păcii cu Dumnezeu prin Iesus Cristos.
Printre motivele plecării mele din Spania natală a fost chemarea episcopilor sud- americani în faţa răspândirii ca o avalanşă a protestantismului în America Latină. Există ceva în sufletul unui spaniol care îl face instinctiv să reacţioneze împotriva protestantismului. De la domnia lui Carol al V-lea şi Filip al II-lea înainte, istoria Spaniei este plină de războaie religioase, decrete referitoare la credinţă şi Inchiziţie. Astfel, când papa a spus clerului spaniol că America Latină este câmpul de misiune pentru preoţii spanioli, am simţit lucrul acesta ca un semnal clar pentru mine. Pe lângă aceasta, doream să lucrez în acea parte a lumii pe care o iubeam, deşi nu fusesem niciodată acolo, pentru că fusese odinioară cea mai preţioasă posesiune a imperiului nostru.
Am descoperit curând că America Latină este o lume nouă şi diferită în orice sens al cuvântului. În Sao Paulo, Brazilia, mai târziu în Argentina şi în final în Chile am văzut cum capelele protestante se înălţau alături de bisericile romano-catolice, cerând dreptul la recunoaştere socială. Din punctul meu de vedere părtinitor, acesta era un abuz intolerabil. Totuşi, providenţa divină avea să aducă în scurtă vreme lumină minţii mele în privinţa tuturor acestor lucruri.
„Cel care a început o lucrare bună…“
Am ajuns în Antofagasta (Chile), unde ca preot al catedralei aveam ocazii excelente de a-mi promova ideile antiprotestante. Când mi-au căzut în mâini câteva scrieri evanghelice, eram gata să încep lupta. Le-am citit cu dezgust. Mai târziu am citit câteva cărţi protestante pe care am îndrăznit să le pun în biblioteca mea personală.
Puţin câte puţin, un curent de simpatie a început să înlocuiască ura furibundă pe care o aveam până atunci împotriva protestan-tismului. Am înţeles cu claritate că protestantismul nu e ceea ce s-a zis că este, nici ceea ce se învaţă că e în sălile de curs ale instituţiilor romano-catolice de învăţământ teologic. Cărţile evanghelice erau pline de o învăţătură profundă scoasă din cărţile sfinte ale Bibliei. În exterior, nu puteam constata altă deosebire între cărţile protestante şi cele romano-catolice decât faptul că celor protestante le lipsea avizul de tipărire imprimi potest al Vaticanului. Dar viaţa credincioşilor evanghelici se deosebea limpede de cea a unui catolic de rând şi îmi doream ca credincioşii mei să ducă o viaţă la fel de morală şi de corectă ca aceşti protestanţi detestaţi.
Împrejurări neprevăzute au dus la plecarea mea din Chile în Bolivia. Câteva luni mai târziu am fost numit în onorabila funcţie de Consilier Naţional al organizaţiei studenţeşti romano-catolice numită JEC. Numirea a fost făcută şi semnată de arhiepiscopul din La Paz. Marea responsabilitate care apăsa acum asupra mea a întârziat pentru o vreme procesul care începuse în sufletul meu de apropiere de protestantism. Dar Dumnezeu a continuat lucrarea pe care o începuse, iar eu aveam ocazia nu numai de a citi cărţi şi tractate evanghelice, ci şi de a cunoaşte câţiva evanghelici convinşi.
Însuşi Cristos ne‐a ispăşit păcatele
Credinţa mea romano-catolică şi funcţia de preot erau aproape de naufragiu, şi eu încercam din răsputeri să le salvez. La urma urmei, toate acestea puteau fi doar o ispită diabolică, cum auzisem că se întâmplase în cazuri similare. Am scris o carte cu titlul Preotul şi hostia. Ea a rămas nepublicată, deşi avea aprobarea oficială a diocezei. Am făcut apel la Epistola către Evrei ca să primesc inspiraţie pentru scrierea cărţii, dar n- am găsit acolo preoţia romano-catolică pe care o căutam. Singurul preot despre care se vorbea era Iesus Cristos, care „S-a arătat o singură dată la sfârşitul epocilor ca să înlăture păcatul prin sacrificiul Său“ (Evrei 9:26). Apoi am citit în Evrei 10:17-18 despre imposibilitatea unei alte ofrande pentru păcat. Cum se face atunci că de la amvoanele romano-catolice se predică faptul că liturghia este reînnoirea lipsită de sânge a însuşi sacrificiului de pe cruce, dacă această epistolă afirmă că nu există nicio posibilitate de repetare a ceea ce a făcut Cristos odată pentru totdeauna? Şi ce valoare are un sacrificiu fără sânge dacă acelaşi scriitor afirmă că „fără vărsare de sânge nu este iertare“ (Evrei 9:22)? Din acest motiv, el spune că, după ce a făcut răscumpărarea eternă, Marele Preot etern al noului legământ S-a aşezat la dreapta măreţiei în înălţime, unde mijloceşte acum pentru noi în prezenţa lui Dumnezeu (Evrei 1:3; 7:25).
Când am sfirşit de studiat Epistola către Evrei, am simţit că parcă o mână invizibilă şi atotputernică mă dezbracă de veşmintele şi poziţia mea de preot. Singura preoţie care rămânea era cea pe care o descrie sfântul Petru: „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca o casă spirituală, o preoţie sfântă, ca să oferiţi sacrificii spirituale, plăcute lui Dumnezeu prin Iesus Cristos“ (1.Petru 2:5). Este acelaşi lucru despre care vorbeşte şi Epistola către Evrei: „De aceea, prin El să oferim neîncetat lui Dumnezeu un sacrificiu de laudă, adică rodul buzelor noastre care mărturisesc Numele Lui“ (Evrei 13:15).
Am văzut apoi inutilitatea şi falsitatea purgatoriului, întrucât acelaşi scriitor spune că Iesus Cristos a făcut curăţarea noastră prin faptul că Şi-a dat viaţa pe cruce, când „El Însuşi ne-a curăţat păcatele“ (Evrei 1:3). Dacă Cristos ne curăţă păcatele, cum se face că sufletele care sunt salvate acum trebuie să meargă în purgatoriu pentru a fi purificate? Ce fel de purgatoriu au romano-catolicii care nu este menţionat nici măcar o singură dată în Biblie?
Iesus este singura Cale
După ce mi s-au deschis ochii asupra acestor lucruri, nu-mi mai lipsea decât ocazia de a atinge obiectivul care apărea de la distanţă cu atâta claritate. Dumnezeu a intervenit ca să mă pună în contact cu un pastor tânăr, a cărui inteligenţă înnăscută se împletea cu o iubire profundă pentru Dumnezeu şi o cunoaştere extraordinară a Sfintelor Scripturi. El se numea Samuel Joshua Smith şi era directorul lui Indian Bible Institute din La Paz. Acesta a fost primul meu contact real şi personal cu un „eretic“. Discuţia cu el mi-a luminat mintea, mi-a împrăştiat îndoielile şi mi-a însufleţit atât de mult inima, încât am prins curaj.
În ziua următoare l-am vizitat din nou pe Samuel. Când am vrut să-mi iau rămas-bun, el m-a întrebat: „Ce te împiedică să-L primeşti pe Cristos ca pe singurul şi atotsuficientul tău Salvator?“ Am simţit că inima mi se înmoaie şi aproape se înăbuşă de fericire, în timp ce pe obraz se scurgeau lacrimi. Nu aveam nevoie de nimic altceva: L-am primit cu o convingere deplină.
Cristos a devenit „singurul“ meu Salvator, căci nimeni altcineva n-a murit pe cruce pentru mine. De asemenea, El a devenit Salvatorul meu „atot-suficient“, pentru că sângele Său este atotputernic să-mi spele păcatele din suflet. Ce ineficiente au fost ritualurile, ceremoniile şi tradiţiile omeneşti ale Bisericii Romano-catolice ca să-mi cureţe sufletul pentru Dumnezeu! De abia acum am înţeles ce a vrut Iesus să spună când a zis: „Eu sunt Calea şi Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ (Ioan 14:6). Am cerut iertare pentru că am rătăcit atâţia ani pe căi greşite, şi acum eram hotărât să merg pe Calea care este Cristos Iesus.
Din acest moment am ştiut că sunt o creaţie nouă în Cristos Iesus (2.Corinteni 5:17). Mi-am dat seama în acelaşi timp că Dumnezeu mă îndreptăţise şi-mi ridicase povara enormă de pe inimă, povară care mă apăsase fără milă până în clipa aceea. Da, „am trecut din moarte la viaţă“ (1.Ioan 3:14).
Trebuia să mai exercit încă două dintre activităţile normale din Biserica Romano- catolică. Era important să evaluez toate detaliile înainte de a face un pas definitiv. Aceste luni au fost cele mai întunecate din viaţa mea, dar Dum-nezeu a rupt în final lanţurile care mă ţinuseră prizonier atâta vreme. Într-o după-amiază frumoasă am ajuns la biserica evanghelică din Miraflores, La Paz. Mi-am dat jos repede haina preoţească şi apoi, îmbrăcat în haine civile, am băut o cană de ceai şi am intrat într-o discuţie simplă, spirituală, cordială cu fraţii. Mi se părea că-i cunosc de-o viaţă.
Aşa a căzut cortina şi a pus capăt tragediei pe care o trăisem în cei 19 ani lungi în care fusesem preot romano-catolic.
José Rico vorbea fluent spaniola, portugheza şi engleza. El a lucrat activ ca evanghelist printre vorbitorii de limbă spaniolă şi a lucrat ca pastor într‐o biserică locală din Othello, Nebraska, SUA.
(Traducător: Olimpiu S. Cosma)
