O mărturie personală de preot convertit Charles Mazena
Născut de părinți Romano-Catolici în Europa, în Austria, viața mea a început la o fermă. Cu un destin specific și o dorință dată de Dumnezeu de a ști ce era dincolo, copilăria mea a luat formă. Știam că în viață trebuie să fie mai mult decât acest corp, iar după vine veșnicia, dar cum trebuia să intru și unde va trebui să o petrec? Vroiam să-L cunosc pe Dumnezeu, dar nu știam cum să mă apropii de El. Și deci, mi-am început căutarea de Dumnezeu. După colegiu au urmat studiile pentru preoție în Elveția, apoi câțiva ani în serviciu de capelan, urmați de respectarea reglementărilor și, ca preot, profesor de istorie și religie.
Mai târziu, în război, oamenii mei și cu mine am fost mutați pe frontul rusesc. Eram localizați într-o peșteră mare din marginea muntelui. Deodată ambele armate au început tragere puternică, foc unul după altul, și fără să fim avertizați am fost îngropați de vii. Pentru prima dată în viața mea m-am rugat la Dumnezeu din inimă. Situația a continuat astfel timp de opt zile lungi. Am fost disperat, flămând, însetat, totuși cumva am crezut până la sfârșit că Dumnezeu mă va elibera. Credința mea a crescut atât de mult, încât părea că aş putea muta un munte. Apoi cineva ne-a găsit, și din 130 de oameni, numai eu și un băiat creștin am rămas în viață. A fost bine să fiu aproape de Dumnezeu.
După război, trei bandiți disperați m-au adus în pragul morții, au intenționat să-mi vândă îmbrăcămintea la costul vieții mele. În timp ce unul dintre ei s-a apropiat de mine cu cuțitul lui ucigaș, m-am rugat “Domnul meu și Dumnezeul meu”; s-a oprit dintr-odată, a aruncat cuțitul jos, și a spus “am omorât mulți oameni, dar nu pot să ucid omul acesta”. Îndurarea lui Dumnezeu a fost din nou reală.
Cu venirea Americii, a venit şi succesul: alegerea și consacrarea ca Episcop în Biserica Catolică de către Arhiepiscopul William Francis și Episcopul Marsette. Ani de prosperitate precum și promovarea socială și religioasă, mi-au umplut capul cu cunoaștere, experiență și mândrie. Mai mult, acestea mi-au golit inima. Mergeam nu înainte, ci înapoi; nu sus, ci jos. În final, judecata mea mai bună a câștigat, și dorința de a-L cunoaște pe Isus Cristos și calea Lui s-a trezit din nou. Corupția religioasă m-a deziluzionat, camarazi falși m-au descurajat, dar Dumnezeu m-a ajutat.
Mi-am dat demisia din oficiul de episcop, şi am pierdut totul. Casa mea a fost jefuită, și am deposedat de tot ce aveam. Am fost persecutat pe nedrept până la sfârșit.
Apoi o boală fatală m-a apucat, și din nou sufletul meu a venit față în față cu veșnicia. Eram creștin doar cu numele. De multe ori am citit și recitit cuvintele Domnului spuse lui Nicodimus “Trebuie să fiți născuți din nou”, dar nu am înțeles ce însemnau. Într-un timp am crezut că am fost născut din nou, însă nu a fost o realitate. Nu a fost o realitate deoarece am continuat să trăiesc viața unui om lumesc.
Nu am avut Spiritul lui Cristos statornic în mine. Am recunoscut adevărul atât cât am putut eu să înțeleg, dar nu am fost asigurat pe deplin cât privește acesta. Am avut înțelegere despre credință, dar nu a fost o credință care salvează. Puteam să îi instruiesc pe alții, însă nu eram capabil să-mi urmez propriile mele instrucțiuni.
Era aprilie când am devenit bolnav pe moarte. A început să fie cunoscut faptul că aveam cancer, iar familiei mele i s-a spus să se aștepte de moartea mea în nouăzeci de zile. La auzul veștii despre condiția mea fără speranță, m-am decis să pun toată situația în mânile Domnului. Era acum sau niciodată. În ziua următoare am citit Psalmul 51 și mă rugam tăcut la Dumnezeu. Cumva, am privit spre Calvar și L-am văzut pe Cristos murind pentru păcatele mele multe. Duhul Sfânt m-a pătruns. I-am mărturisit lui Dumnezeu păcatele mele cu o căință adâncă. Apoi m-a acoperit o tăcere mare, și am simțit o putere mare de sus. Puterea aceasta era Cristos. Am fost într-adevăr născut de Duhul Sfânt. Firea mea veche era schimbată și am devenit un om nou. Dumnezeu în iubirea lui imensă a făcut și mai mult decât atât, și am fost vindecat miraculos. Căutarea mea s-a încheiat, setea mi s-a potolit, destinul meu s-a stabitit. Aparţineam lui Dumnezeu, și El era al meu.
Ce bucurie să știu pacea și prezența Lui, să merg cu El și să știu că El îmi ghidează viața. Da, mulți ani pierduți, dar acum se așteaptă numai glorie.
Dăruiți-vă inima acestui Mântuitor minunat și primiți promisiunea Cuvântului Său: “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).
