Giovanni Zanon
M-am născut în 1910 în nordul Italiei ca fiu al unor părinţi săraci, dar romano-catolici pioşi. După ce cardinalul Rossi m-a hirotonisit la 29 iunie 1935 ca preot, am fost trimis în Statele Unite.
După cîţiva ani am primit cadou de ziua naşterii un mic radio. Spre surprinderea şi bucuria mea am putut prinde şi cîteva posturi protestante. De la bun început mi-au plăcut mesajele şi cîntecele lor. Ce m-a impresionat cel mai mult era marea importanţă pe care predicatorii o dădeau Bibliei. Ei păreau să îndeplinească cu adevărat însărcinarea dată de Cristos: „Să proclamaţi întregii creaţii evanghelia“ (Marcu 16:15).
Deoarece voiam să dovedesc că eu, ca membru al Bisericii Romano- catolice, mă găseam acolo unde trebuie şi că toţi cei ce erau în afara acestei Biserici se găseau într- o mare eroare, am început să citesc cu seriozitate şi cu rugăciune Biblia. Dar cu cît citeam mai mult din ea şi cu cît mă rugam mai intens, cu atît mi-era mai limpede că eroarea este de partea Bisericii Romano-catolice.
În Evanghelia după Ioan am citit: „Dar tuturor celor ce L-au primit le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 1:12) şi: „Căci atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe Fiul Său unic, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa eternă“ (Ioan 3:16). Cu greu se putea exprima Biblia mai clar în chestiunea extrem de importantă a salvării noastre.
Învățături pe care nu le‐am găsit în Biblie
Nici măcar ca preot romano-catolic nu puteam şti cu siguranţă dacă sufletul mi-era salvat şi dacă voi petrece eternitatea alături de Dumnezeu. Treptat mi-am dat seama că zelul meu şi faptele bune pe care le făceam ca preot nu mă puteau salva nici pe mine, căci am citit în Biblie: „Căci din graţie sunteţi salvaţi, prin credinţă, şi aceasta nu de la voi – este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni“ (Efeseni 2:8-9). Lucrul acesta mi-a zguduit credinţa în învăţăturile romano-catolice pe care pînă atunci le crezusem orbeşte pe toate. Un catolic nu are de ales: ori acceptă fără rezerve şi necondiţionat ceea ce învaţă Roma, ori este excomunicat. Întrucît am început acum să am îndoieli în privinţa tuturor învăţăturilor, am citit şi mai atent ca mai înainte Sfînta Scriptură. Am descoperit că lucrarea pe care Iesus Cristos a făcut-o la cruce era perfectă: „Pe baza acestei voinţe suntem noi sfinţiţi prin sacrificiul corpului lui Iesus Cristos o dată pentru totdeauna“ (Evrei 10:10). „Căci, printr-o singură ofrandă, El i- a desăvîrşit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi“ (Evrei 10:14). „[Cristos], care nu are nevoie în fiecare zi, ca marii preoţi, să ofere sacrificii mai întîi pentru propriile lor păcate, apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna prin aceea că S-a oferit pe Sine Însuşi“ (Evrei 7:27). Jertfa de la liturghie, sacramentul spovedaniei şi purgatoriul sunt deci complet inutile.
Du‐te la Iesus în loc să te duci la Roma
Am înţeles limpede că toate învăţăturile aşa-zisei singure Biserici adevărate nu erau altceva decît născociri omeneşti. În cursul studiilor mele ulterioare am aflat că în Biblie nu scrie absolut nimic despre venerarea Mariei şi a sfinţilor. Adevărata Maria, mama Salvatorului nostru, i-a direcţionat spre Iesus pe servitori la nunta din Cana, cînd s-a terminat vinul: „Să faceţi ce vă va zice!“ (Ioan 2:5). Şi Cristos ne invită să venim direct la El, fără ocolul pe la sfinţi pe care îl susţine Roma: „Veniţi la Mine, toţi cei ce vă trudiţi şi sunteţi greu împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11:28).
„Iesus i-a zis: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine“ (Ioan 14:6). „Dacă veţi cere ceva în numele Meu, voi face“ (Ioan 14:14). Şi Paul a scris sub inspiraţie divină: „Căci este un singur Dumnezeu şi un singur Mediator între Dumnezeu şi oameni, omul Cristos Iesus“ (1.Timotei 2:5).
Pe baza studiului meu biblic a trebuit să constat că întregul cult în jurul nenumăraţilor sfinţi nu este altceva decît o născocire a Bisericii Romano-catolice. Pentru prima dată în viaţă am înţeles perfect că învă- ţăturile Bisericii Romano-catolice erau greşite. Nu- mi mai rămînea altceva decît să părăsesc Biserica Romano-catolică. Am început să fac pregătirile corespunzătoare, dar am dat înapoi în faţa deciziei finale. Ştiam că părinţii şi fraţii mei se vor simţi extrem de jigniţi şi că şi credincioşii catolici vor fi foarte dezamăgiţi. De asemenea, urma să pierd multe prietenii bune şi de durată; trebuia să renunţ la o siguranţă a vieţii, la prestigiu şi la o viaţă confortabilă. Aşa că am amînat chestiunea şi m-am rugat. Totuşi, răspunsul Domnului era limpede şi fără echivoc:
„Cine iubeşte pe tată sau mamă mai mult decît pe Mine nu este vrednic de Mine, şi cine iubeşte pe fiu sau pe fiică mai mult decît pe Mine nu este vrednic de Mine“ (Matei 10:37). Pentru a nu mai fi nevoit să ascult asemenea îndemnuri din partea lui Dumnezeu, am pus Biblia la o parte şi m-am năpustit cu şi mai multă dedicare în lucrarea mea. Mi-am amintit că mă lăudasem în seminarul de preoţi şi mai ales în ziua hirotonisirii mele că voi fi unul dintre preoţii cei mai buni.
Sabia Cuvîntului lui Dumnezeu
În ianuarie 1955 am avut parte de o surpriză plăcută. Predicatorul Giuseppe Zacchello, redactorul revistei „Convertirea“, a venit la mine în vizită în timp ce era în Kansas City, Missouri. Eu am rămas total perplex cînd m-a întrebat dacă sunt salvat. Această întrebare m-a urmărit, şi eu m-am rugat din nou la Dumnezeu ca să-mi arate calea salvării. Răspunsul a fost limpede şi în acelaşi timp încurajator: „Să nu credeţi că am venit să aduc pace pe pămînt. _-am venit să aduc pace, ci sabia“ (Matei 10:34). Chiar de această sabie aveam eu nevoie ca să mă despart de tot ce-mi era drag şi preţios.
Acum, după ce am devenit credincios în Domnul Iesus prin aceea că am acceptat pentru mine personal în credinţă lucrarea Sa de salvare, am experimentat şi împlinirea următoarei promisiuni a Domnului meu: „Adevărat vă spun: _u este nimeni care să fi părăsit casă, părinţi, fraţi, soţie sau copii de dragul Regatului [Împărăţiei] lui Dumnezeu care să nu primească de mai multe ori pe atît în timpul acesta şi viaţa eternă în epoca viitoare“ (Luca 18:29-30).
Leo Lehmann şi Giuseppe Zacchello l‐au cunoscut bine pe Giovanni (John) Zanon. Între timp, acest curajos luptător pentru credința evangheliei este la Domnul.
(Traducător: Olimpiu S. Cosma)