Arnaldo Uchoa Cavalcante
Voi încerca să rezum cei patruzeci de ani care au trecut până la convertirea mea. Am intrat în seminar de bunăvoie, dorind să-L servesc pe Dumnezeu ca preot. Familia mea nu avea resursele financiare pentru a suporta costurile studiilor mele, dar din fericire aveam un prieten bun care a preluat aceste costuri. Studiul a durat doisprezece ani şi a inclus filozofia, teologia şi limbile străine. Mi-am dat silinţa în mod special să cunosc filozofia şi Biblia.
În fine, la data de 15 august 1945, în catedrala metropolitană din Maceio, Brazilia, am primit ordinarea ca preot din mâinile arhiepiscopului. Cu toate acestea, n-am primit ceea ce aveam nevoie cu adevărat, graţia care vine de sus, puterea divină de a predica Cuvântul lui Dumnezeu cu autoritate! Eram încă tot ca Toma care, necrezând în puterea de înviere a Domnului Iesus, trebuia să atingă corpul Învăţătorului său pentru a crede. În acelaşi fel, nici eu nu puteam crede în Cuvântul pe care-l citisem şi studiasem. Aveam nevoie de o revelaţie specială din partea Domnului Iesus.
Preot, dar fără siguranța salvării
Timp de nouă ani, din 1945 până în 1954, am fost preot în oraşele Maceio şi Recife, administrând „sacramentele“ şi predicând, dar fără pace, fără con-vingere şi fără sentimentul de a găsi salvarea în lucruri în care nu puteam crede. Inima mea aspira după ceva mai măreţ şi mai bun. În această perioadă am deţinut mai multe poziţii înalte academice şi ecleziastice. Între timp, la altare, la amvon şi în catedrală nu puteam găsi ceea ce căutam. Prin urmare, am decis în 1954 să renunţ la sutană şi să pornesc în căutarea păcii spirituale, a siguranţei salvării sufletului meu, a credinţei în sacrificiul lui Cristos şi în învăţătura Bibliei. Providenţa Divină este minunată şi m-a pregătit să cobor în valea binecuvântărilor, a păcii şi a salvării. Domnul meu mi-a dovedit că, pentru El, aveam o valoare mult mai mare ca păsările şi crinii de pe câmp.
Cum mi‐am părăsit parohia
În ziua eliberării mele de veşmintele negre, îndeplineam rolul duhovnicului de fabrică în oraşul Maceio. După ce am făcut toate pregătirile, am luat avionul pentru Recife.
Înainte de a începe acolo căutarea unui hotel, am vrut să-mi schimb hainele la repezeală. Am găsit un taxi şi i-am spus şoferului că doresc să mă duc într-un cartier anume al oraşului. L-am informat că în tim-pul călătoriei îmi voi schimba hainele.
Când am coborât din maşină arătam cu totul altfel şi mă simţeam liber. Am găsit un hotel şi mi-am petrecut noaptea acolo. În dimineaţa următoare venea spre mine pe stradă stareţul de la mănăs-tirea carmeliţilor, dar am reuşit să evit întâlnirea.
După scurt timp am plecat în oraşul Natal şi de acolo în alte oraşe. Ar fi trebuit să găsesc curând calea cea bună pe care o doream atât de fierbinte, dar din nefericire mă reţinea o antipatie puternică faţă de evanghelici, pe care îi numeam protestanţi. Eram ca Saul din Tars, religios, dar persecutor al creştinilor evanghelici. Un lucru este sigur: nu mă convertisem la Cristos în interiorul meu şi, spre deosebire de Paul, doar după un timp am ajuns la convertirea mea. După trei ani m-am căsătorit, în 10 mai 1958, iar în anul următor s-a născut primul nostru băiat.
Căutarea mea a continuat. Până în 1960 am cunoscut diverse grupări de spiritişti şi altele, evitând mereu bisericile evanghelice. Cu toate acestea, am continuat să simt acelaşi gol şi o sete arzătoare după salvare şi pace.
Providența şi pacea lui Dumnezeu
În 1960 m-am dus la Belo Horizonte şi la Aguai; în septembrie am plecat la Campinas ca să-mi caut un loc de muncă mai bun. În timp ce mergeam pe străzile din centrul oraşului, am trecut pe lângă o clădire pe care scria „Biserica Nazarinenilor“. Am căutat intrarea şi am aruncat înăuntru o privire pe furiş. În momentul acela am fost surprins de pastorul bisericii. Era exact ora 12. Pastorul m-a primit de parcă m-ar fi aşteptat.
Astăzi înţeleg de ce: era condus de Providenţa divină.
Această întâlnire a avut ca rezultat binecuvântări preţioase pentru sufletul meu şi a contribuit decisiv la faptul că am luat-o pe un drum nou şi surprin-zător. La câteva zile după ce mi-am adus familia la Campinas, am înţeles ce adevărată e credinţa evanghelică. Am ascultat predicile pastorului Mosteller. În 18 septembrie 1960 am primit deplin în mod public evanghelia autentică despre Cristos. În această zi am trecut cu adevărat din moarte la viaţă la adevărata viaţă creştină, având Spiritul divin şi pacea lui Cristos în suflet.
Astăzi Îl laud pe Dumnezeu, Îl binecuvântez pe Iesus, predic mesajul evangheliei şi, deşi lucrez din greu, am bucurie, pace şi fericire prin faptul că‐L pot servi pe Salvatorul meu, „fiind născut din nou nu dintr‐o sămânță care poate putrezi, ci dintr‐ una care nu poate putrezi, prin Cuvântul viu al lui Dumnezeu, care rămâne pentru totdeauna“ (1.Petru 1:23).
(Traducător: Olimpiu S. Cosma)
