Bruno Bottesin
M-am născut în 1917 la Vicenza, Italia. La vîrsta de unsprezece ani am intrat în Colegiul Franciscan ca să devin preot. După hirotonisirea mea am fost preot într-o parohie mică în regiunea muntoasă Castagnaro. În 1954 am fost transferat la o parohie mai mare din oraşul Chieti. Pe urmă, episcopul Piasentini m-a invitat să predau în seminarul din Chioggia şi mi-a încredinţat acolo şi o parohie.
Vieți neschimbate
În sfîrşit am crezut că am găsit locul potrivit pentru lucrarea mea. Eram profesor la seminar, preot într-o parohie bună şi cîştigasem favoarea episcopului. Am organizat o Grupă de Acţiune Catolică foarte activă. Am lucrat zi şi noapte pentru poporul meu cu un mare zel, dar foarte curînd am început să realizez că toate activităţile şi faptul că predam catehismul şi dogma romano-catolică nu erau în stare să schimbe viaţa concetăţenilor mei. Ei veneau la biserică în fiecare duminică, primeau hostia şi sacramentul spovedaniei, dar refuzau să urmeze învăţăturile evangheliei lui Cristos.
Cum puteam continua să dau sacramente unor oameni care nu voiau să renunţe la păcatele lor? Ei îşi ziceau creştini, dar făceau opusul la ceea ce ne-a spus Cristos în evanghelia Lui să facem. Cei mai mulţi dintre enoriaşii mei care nu voiau să facă nici un sacrificiu pentru Cristos şi nici să-şi schimbe viaţa au început să mi se împotrivească, şi mulţi dintre ei spuneau: „Ce prostii ne predică el! De ce să ne schimbăm felul de trai cînd facem tot ce ne cere Biserica Romano-catolică? Primim Cina, ne ducem copiii la preoţi ca să fie botezaţi şi confirmaţi, suntem căsătoriţi de preot, ne abţinem de la carne în ziua de vineri, iar duminica mergem la biserică. Ce mai vrea de la noi noul nostru preot? Noi suntem creştini, întrucît facem parte din Biserica Romano-catolică“.
Numai Cristos
Cineva m-a pîrît la episcop. Acesta m-a chemat acasă şi mi-a spus că trebuie să renunţ la poziţia mea de profesor şi preot, întrucît am deviat de la învăţăturile şi instrucţiunile Bisericii Romano-catolice. El mi-a zis că le spuneam enoriaşilor să vină la Cristos şi să depindă de El în loc să le spun să depindă de sfinţii din Biserica Romano-catolică, de sacramente şi de preoţii care aveau aceeaşi putere pe care o are Cristos de a ierta păcate. Am încercat în zadar să-l conving pe episcop că nu-i învăţam pe oameni nişte erezii, ci numai evanghelia, şi anume că păcatele pot fi iertate numai dacă cineva le recunoaşte şi le regretă înaintea lui Dumnezeu, pentru că există „un singur Mediator între Dumnezeu şi oameni, omul Cristos Iesus“. Episcopul s-a supărat foarte tare şi m- a scos din funcţia de profesor şi preot. Cînd i-am spus că o să mă duc la Roma, la papă, ca să fac apel împotriva deciziei lui, mi-a răspuns că nu are nimic împotrivă.
Grația lui Dumnezeu într‐o cameră liniştită
Am plecat la Roma doar la cîteva zile după ce mi-am pregătit pledoaria şi m-am dus la Vatican ca să-mi prezint cazul în faţa papei Pius al XII-lea. Timp de mai multe zile n-am primit nici un răspuns. Apoi am fost informat că papa nu avea timp să-mi asculte păsul şi că ar trebui să fac apel la Congregaţia Credinţei. Atunci mi-am dat seama că fusesem lăsat singur, ba că mă abandonase în mod laş chiar cel care se numeşte locţiitorul (vicarul) lui Cristos şi Sfîntul Părinte. Pe scurt, eram neputincios. Am început să realizez deosebirea dintre evanghelie şi o organizaţie bisericească.
Evanghelia este pentru oameni, dar structura Bisericii Romano-catolice nu e alcătuită pentru beneficiul individului, ci favorizează interesele liderilor politici şi clericali.
Am plecat din Roma şi m-am întors la enoriaşii mei, dar cînd am revenit nu mai aveam biserică sau post de profesor. Totuşi n-am renunţat şi mi-am pus toată încrederea în Domnul. Am rămas în oraş printre enoriaşii mei. Un prieten mi-a pus o cameră la dispoziţie şi acolo, în liniştea din ea, după atîtea încercări şi necazuri cu episcopul şi în Roma, am început să citesc Noul Testament ca să caut mîngîiere. Nu mai citisem niciodată înainte o carte cu atîta interes. Spre surpriza mea, am găsit răspunsul la multe îndoieli pe care le aveam privitor la unele învăţături ale Bisericii Romano-catolice.
Foarte curînd, am început să realizez că majoritatea dogmelor şi învăţăturilor pe care încercasem ca preot să-i determin pe enoriaşii mei să le creadă nu erau în evanghelie, ci erau concepute de oameni şi chiar contraziceau Biblia. Am început să înţeleg că timp de şaptesprezece ani nu fusesem un servitor al lui Iesus Cristos şi preotul Său, ci servitorul unei organizaţii puternice.
De ce şaptesprezece ani ca să descopăr adevărul?
Poate să pară surprinzător că mi-a trebuit atîta timp ca să descopăr adevărul. Să nu se uite însă că un candidat la preoţie intră în seminar ca băiat şi că este adult cînd îşi termină studiile. Ca urmare, nu e uşor să iei o decizie împotriva Bisericii Romano- catolice. Eşti cumva de părere că toţi preoţii cred ceea ce-i învaţă pe oameni? Mulţi dintre ei nu cred, dar rămîn în preoţie, deoarece le este teamă să părăsească Biserica. Eu unul n-am mai putut să servesc doi stăpîni, pe papă şi pe Iesus Cristos.
Lucrarea lui Cristos – nu lucrarea noastră
Eu L-am ales pe Cristos şi L-am primit ca Salvatorul meu personal. „El ne-a salvat – nu prin faptele dreptitudinii pe care le-am fi făcut, ci după îndurarea Sa – prin spălarea naşterii din nou şi prin reînnoirea Spiritului Sfînt“ (Titus 3:5). Acum predic adevărata evanghelie, liber şi fără limitări, în acelaşi oraş în care am fost preot.
Persecuţiile sunt multe, dar Domnul este puternic. Mai mulţi oameni s-au convertit.
Dragii mei preoţi, dacă citiţi aceste rînduri, nu vă împotriviţi adevărului, ci căutaţi-l în evanghelie şi predicaţi adevărul din Biblie. Nu aveţi voie să adaptaţi evanghelia la învăţăturile voastre, ci trebuie să fiţi schimbaţi în conformitate cu evanghelia. Dacă nu vă întoarceţi la adevărurile evangheliei nu va exista speranţă sau fericire pentru voi, ci numai întuneric, întristare şi păcat. Aşa cum a spus Cristos oamenilor religioşi de pe timpul Său: „Dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre“ (Ioan 8:24).
Bruno Bottesin, italian prin naştere, s‐a angajat din toate puterile pentru a depune mărturie în fața clerului romano‐catolic. Nu ştim dacă actualmente este la Domnul sau nu.
(Traducător: Olimpiu S. Cosma)
