O chemare irezistibilă

Marturia fostului preot romano‐catolic

Cipriano Valdés Jaimes

M-am născut în Michoacan, Mexic, într-o familie romano-catolică pioasã şi practicantă. Mi-am petrecut primii ani de şcoală sub ochiul veghetor al celor care m-au învăţat să mă spovedesc regulat şi să iau parte zilnic la liturghie. La vîrsta de 12 ani am intrat în seminarul diocezan din Chilapa, în statul Guerrero. Timp de cinci ani lungi am studiat latina lui Cicero şi Virgiliu. Timp de trei ani, capul mi-a fost plin de filozofia scriitorilor greci. In următorii patru ani, care erau consacraţi teologiei, am fost învăţat cu multă grijă toate dogmele Bisericii romano-catolice. În final, pe data de 18 octombrie 1951, în ziua sfintului Luca Evanghelistul, am fost hirotonisit preot.

Sincer, dar înşelat

În acea zi, prin punerea mîinilor de către episcop, mi s-a dat incredibila, înşelătoarea, falsa putere cu care Biserica romano-catolică îi înzestrează pe unii oameni pentru a-i induce în eroare pe alţii. Mi s-a acordat autoritatea de a ierta păcatele oamenilor, atît în cabina confesionalului – ah, ce loc oribil! -, cît şi în afara ei. În ziua aceea am primit şi puterea de a-L sacrifica din nou pe un altar pe Cristos, dupã cum aveam eu chef şi toane. Puteam de acum să dau drumul sufletelor din purgatoriu, un loc inventat de Biserica ro-mano-catolică, printr-un ritual mincinos şi aducător de cîştig. Aceasta este învăţătura de netăgăduit a Bisericii romano-catolice, că înainte de a ajunge în cer, sufletele oamenilor trebuie să treacă prin acest loc de chin. Ce departe este ea de adevăr! Ce erezie! Şi totuşi am crezut lucrul acesta după patru ani de studiu atent şi conştiincios al teologiei dogmatice şi morale. Prin urmare, cînd mi s-a spus că am puterea să iert păcatele semenilor mei, am acceptat acest fapt din toată inima, fără să realizez că iertarea păcatelor este un atribut divin şi nu poate fi încredinţată unui om.

Scriptura spune: ,,Eu, Eu sunt Cel care îţi şterg nelegíuirile, din cauza Numeluí Meu, şi nu-mi voi mai aminti de păcatele tale“ (Isaia 43:25). „Cine poate ierta păcatele, decît numai Dumnezeu?“ (Marcu 2:7).

Timp de douăzeci de ani cît am fost preot romano-catolic am îndeplinit acest ritual ridicol, ruşinos, anti-biblic. În fiecare zi ascultam slăbiciunile societăţii; la mine veneau şi se spovedeau soldaţi, muncitori şi politicieni. Am fost şi directorul spiritual al unor şcoli. Timp de un an am deţinut postul de vicar într-o parohie, iar timp de 19 ani am fost preot parohial. Aveam ajutoare şi vicari care mă ajutau să-mi îndeplinesc îndatoririle absurde.

Cristos ‐ sacrificat o dată pentru totdeauna

Pentru a repeta pe altar sacrificarea lipsită de sînge a lui Cristos, mi s-a dat puterea să transform pîinea în corpul Său şi vinul în sîngele Său prin cuvintele de consacrare. Am acceptat această autoritate cu bucurie şi profund respect. Nimeni altcineva decît Creatorul universului, Dumnezeul etern, care a devenit Om pentru noi, avea să Se afle în mîinile mele. Este într-adevăr posibil ca timp de douăzeci de ani să continui să-L sacrific pe Cristos? În cîte o duminică făceam de patru ori lucrul acesta! Ce parodie, ce denaturare groaznică şi ruşinoasă a fost aceasta pentru mine şi pentru toţi cei care au luat parte la ceea ce Biserica romano-catolică numeşte liturghiei!

Un om nu poate repeta niciodată ceea ce a făcut Cristos pe cruce. O asemenea idee este o nãscocire a diavolului. Biblia spune în Romani 6:9: „Cristos, fiind înviat dintre cei morţi, nu mai moare; moartea nu mai are stăpînire asupra Lui“ Cum poate atunci un preot să-L facă să moară de o moarte lipsitã de sînge? Evrei 9:22 afirmă că „fără vărsare de sînge nu este iertare”. Prin urmare, ce anume realizează liturghia? Curăţă şi eliberează ea sufletele din purgatoriu? Biblia afirmă: ,,Sîngele lui Iesus Cristos, Fiul Său, ne curăţă de orice păcat“ (l.Ioan 1:7).

Dumnezeu este Spirit

Dogma romano~catolică declară că în fiecare părticică din pîinea consacrată şi în vinul consacrat sunt deplin prezente corpul şi sîngele lui Iesus Cristos. Ce neadevãr! Cristos a spus: „Unde sunt doi sau trei adunaţi laolaltă în Numele Meu, acolo sunt Eu în mijlocul lor” (Matei l8:20). Dar minciuna şi înşelăciunea sacrilegiului ating punctul culminant atunci cînd preotul, după aşa-numita consacrare, ridică pîinea şi paharul, în timp ce oamenii prezenţi la liturghie se apleacă şi se bat cu pumnii în piept, sau se uită spre cer şi strigă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu“. Aceasta este idolatrie, închinarea în faţa unei materii create. Dumnezeu nu este o bucată de pîine. ,,Dumnezeu este Spirit, şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în spirit şi adevăr“ (loan 4:24).

Tradiție contra adevăr

Dar eu credeam, îi învăţarn pe alţii, predicam şi apăram doctrina Romei, indiferent că ea era în concordanţă cu Cuvîntul lui Dumnezeu sau nu. Pentru mine, la vremea aceea, Biserica cu Conciliile şi tradiţiile ei stătea deasupra Sfintei Scripturi. Vocea papei avea mai multă autoritate decît cea a Spiritului Sfînt. Nu era oare Biserica Romei singura Biserică pe care oamenii trebuiau s-o creadă şi s-o asculte? De aceea eu, ca şi odinioară Paul, am fost un persecutor activ al Bisericii lui Dumnezeu (cf. Galateni l:l3). Îi sfidam pe pastorii evanghelici – protestanţi, cum erau numiţi în mod oficial în Biserica romano-catolică – în propriile lor locuri de închinare. Îi insultam, îi umileam şi îi forţam să iasă din parohiile în care eram eu domn şi stăpîn.

Nu ştiu cîtă literatură de-a lor am distrus, dar îmi amintesc un incident deosebit de ruşinos. Eu, împreună cu cîţiva aşa-zişi bărbaţi temători de Dumnezeu, m-am repezit spre o tînără creştină care predica Cuvîntul lui Dumnezeu unui grup de ascultători atenţi strînşi în jurul ei. Mi-am fãcut loc cu forţa prin mulţime şi am început să-mi bat joc de lucrarea pe care o făcea ca servă a lui Dumnezeu şi s-o umilesc. Am ameninţat mulţimea din jurul ei, spunînd oamenilor că vor muri fără sacramentele Sfintei Biserici Mame. Am dat ordin celor care erau cu mine să strîngă toate Bibliile care fuseseră împărţite, deoarece erau false. Ele nu aveau ştampila de aprobare a adevăratei Biserici, nihil obstat sau imprímatur. Ei au adunat şaizeci şi şase de Biblii proaspăt scoase de la tipar, pe care le-am rupt cu propriile mele mîini şi le-am aruncat în foc. Totuşi, am fãcut toate acestea din neştiinţă. Salvatorul meu spune: ,,Cine Mă respinge pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele, este cine să-l judece: Cuvîntul, pe care 1-am vorbit Eu, acela îl va judeca în ziua cea din urmă“ (Ioan 12:48).

Chemat de Dumnezeu

Ca şi Paul, pot spune că, atunci cînd I-a plăcut, Dumnezeu ,,m-a chemat prin graţia Sa“ (Galateni 1:15). I-am auzit vocea în mine spunîndu-mi: ,,Cipriano, nu acesta este locul tău. Părãseşte toate acestea“. Eu am ascultat si am plecat. Dar episcopul m-a chemat la sine, şi eu m-am întors în parohia mea cu cîteva scuze banale. Totuşi, vocea Domnului a continuat să insiste. În timp ce ascultam nişte spovedanii, El mi-a zis: „Nu asculta slãbiciunile altora. Oricum nu le poţi ierta“. Cînd celebram liturghia sau botezam bebeluşi, vocea Sa mă întrerupea.

Am plecat pentru a doua oară, şi episcopul m-a chemat din nou să mã întorc. Dar vocea irezistibilă a lui Dumnezeu nu mă lăsa în pace. In cele din urmă n-am mai putut rezista. M-am dus la biroul episcopului şi 1-am anunţat că voi părăsi Biserica. El a răspuns: „Ce spui? Pãrăseşti Biserica? Dacă nu eşti mulţumit cu parohia asta o să-ţi dau alta mai bună“. Răspunsul meu a fost: ,,Nu, ceea ce încerc să vă spun este că nu mai vreau să am nimic de-a face cu Biserica“. Episcopul a replicat astfel: ,,Ce ai de gînd să faci? Unde vrei să te duci?“ Eu i-a răspuns simplu: „Nu ştiu ce voi face, nici unde mă voi duce. Tot ce ştiu este că trebuie să plec“. Iritat, episcopul s-a sculat în picioare şi mi-a adus nişte formulare decompletat prin care să cer papei anularea hirotonisirii ca preot. El nu era supărat atît de tare pe mine ca persoană, cît pe faptul că pierdea un bărbat cu 18 ani de pregătire şi cu 20 de ani de experienţă. Eu n-am fost excomunicat din Biserica romano-catolică, ci am ieşit din ea pentru că mă chema Domnul.

Salvat numai prin lucrarea lui Cristos

Dupã o lună mă găseam în oraşul Tijuana, Baja Califomia, Mexic. Acolo, Domnul avea un misionar care trăia sub călăuzirea Spiritului Sfint; pe acesta, Dumnezeu îl pregãtise ca să mi-L arate pe Cristos ca pe singurul Salvator. În cele din urmă am reuşit să înţeleg Versetul biblic care spune astfel: „Căci atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, încît L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă eternă“ (Ioan 3:16). M-am încrezut în Cristos; L-am primit ca pe Salvatorul meu şi ca pe Domnul [Stăpînul] vieţii mele. Din acest motiv, ştiu că am viaţă eternă. Un om nu poate intra în cer din cauza faptelor, sacrificiilor sau virtuţilor sale, oricît de măreţe ar putea fi acestea. Singura cale la Tatăl este prin meritele nelimitate ale lui Cristos. Nici o ceremonie, nici un ritual, nici un sacrament nu-l poate salva pe om.

Nu am scris aceste adevăruri ca să te jignesc pe tine sau pe altcineva. Inima şi viaţa mea sunt pline acum de iubire, deoarece sunt un creştin născut din nou. Recunoaşte faptul că eşti un păcătos şi mărturiseşte-ţi păcatele direct lui Dumnezeu, aşa cum am fãcut şi eu. Cere-I iertarea pentru păcatele tale. Invită-L pe Cristos să intre în inima şi în viaţa ta, şi El îţi va da viaţă etemã.

Astăzi predic Evanghelia în biserici, în locuri publice, în închisori şi în case private.

(Traducător: Olimpiu S. Cosma)

Cipriano Valdés Jaimes Îl serveşte pe Domnul în limba sa matemă [spaniola] în America Centrală şi de Sud, precum şi în diferite locuri din Statele Unite. El lucrează şi cu „Misiunea Internațională printre catolici“ fondată de Bartholomew Brewer.