Cu adevărat liber

Marturia fostului preot romano‐catolic

Alexander Carson

Am fost botezat ca sugar în Biserica Romano-catolică în 1928. Când aveam cam un an, familia mea s-a mutat din statul New York în New Milford, Connecticut, unde am fost crescut în credinţa romano-catolică. Credeam deplin toate practicile şi învăţăturile romano-catolice, şi de aceea mi-am luat foarte în serios relaţia cu Biserica şi prin urmare cu Dumnezeu. Prima mea împărtăşanie şi confirmarea au fost evenimente importante pentru mine. După liceu m-am dus la Tufts College din Boston, în speranţa că voi deveni într-o zi doctor, ca şi respectatul meu unchi. Totuşi, la sfârşitul celor doi ani de studiu am avut o altă dorinţă, mai adâncă: să devin preot. Simţeam că este mai important să-i ajut pe oameni din punct de vedere spiritual decât medical.

Seminarul

În septembrie 1948 am început studiile pentru a deveni preot la seminarul St. John din Brighton, Massachusetts. Cât îmi mai plăcea seminarul! Totul era aşa de „sfânt“ acolo! Cu toate acestea, la sfârşitul primului meu an de seminar, m-am retras. Mi se părea imposibil să fiu vreodată aşa de sfânt cum cerea funcţia de preot, fiind convins pe vremea aceea că era cea mai înaltă chemare posibilă pentru un tânăr. La Colegiul iezuit din Boston, unde am studiat după aceea, am luat parte aproape în fiecare dimineaţă la liturghie ca ajutor de preot într-o mănăstire romano-catolică locală. Pe vremea aceea, în toamna lui 1949, Dumnezeu m-a salvat prin graţia Sa (aceasta este singura cale!), deşi nu ştiam prea multe despre Biblie. Iesus îi salvează pe păcătoşii care cred, chiar dacă este multă nedumerire şi întuneric în mintea lor. Ajunsesem într- un punct în care nu eram sigur despre relaţia mea cu Dumnezeu şi doream să am siguranţă despre aceasta mai mult ca orice altceva pe lume.

O cu totul altfel de spovedanie

Într-o seară am îngenuncheat în confesional şi mi-am mărturisit orice păcat pe care mi l-am putut aminti. La spovedanie mi-am mărturisit totdeauna păcatele cu adevărat mai întâi lui Dumnezeu, deşi o făceam în prezenţa preo-tului, care îşi dădea

„absoluţiunea“. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este fidel şi drept să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire“ (1.Ioan 1:9). După ce mi-am exprimat pocăinţa şi în timp ce preotul dădea curs ritualului de „absoluţiune“, am strigat la Dumnezeu din toată inima, zicând: „Dumnezeule, dacă-mi vei ierta toate păcatele, Te voi primi ca Domn al inimii mele şi Te voi servi tot restul vieţii mele!“ „Căci oricine va chema Numele Domnului va fi salvat!“ (Romani 10:13). Ieşind din confesional şi traversând biserica, am simţit o pace mare, iar în inima mea răsuna un „Abba, Tată!“ Ştiam că aveam o nouă relaţie cu Dumnezeu! Lucrul acesta s-a întâmplat nu din cauza prezenţei unui preot şi a absoluţiunii liturgice, ci din cauza prezenţei lui Iesus Cristos, Marele nostru Preot, care a mijlocit pentru mine şi care m-a făcut destinatarul graţiei, îndurării şi milei Sale. „În El avem răscum-părarea prin sângele Său, iertarea păcatelor, potrivit cu bogăţiile graţiei Sale… Căci prin graţie sunteţi salvaţi, prin

credinţă, şi nu de voi înşivă: este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni“ (Efeseni 1:7; 2:8-9).

În anul următor m-am întors în seminar ca să-mi termin studiile pentru preoţie, modul cel mai bun pe care-l cunoşteam pe vremea aceea pentru a-L servi pe Dumnezeu. Am fost ordinat de episcopul Lawrence Shehan din Bridgeport, Connecticut în 2 februarie 1955 şi am început lucrarea ca preot într-o parohie din dioceza Alexandria, Louisiana. Marea emoţie şi bucurie resimţită în legătură cu această poziţie unică de slujire a început să se mic-şoreze după câţiva ani şi, oricât m-aş fi străduit să-mi îndeplinesc corect înda-toririle, ele au devenit totuşi un ritual gol, fără semnificaţie.

Biblia – un nou standard

În 1971, după mai mulţi ani în care am strigat la Dumnezeu să-mi dea o viaţă mai profundă, mai plină de sens, am găsit izvorul care mi-a potolit marea sete spirituală. Iesus şi Cuvântul lui Dumnezeu (Sfântă Scriptură) au devenit foarte reali pentru mine. Din cauză că „iubirea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre“ (Romani 5:5), Spiritul Sfânt m-a călăuzit să judec teologia romano-catolică după standardul Bibliei. Mai înainte, totdeauna judecasem Biblia după doctrina şi teologia romano-catolică.

Acum a avut loc o schimbare completă a autorităţii în viaţa mea.

Într-o duminică seară din iulie 1972, în timp ce eram preot al bisericii catolice Sacred Heart din Rayville, Louisiana, am început să citesc cartea Evrei din Noul Testament. Această scrisoare Îl înalţă pe Iesus, preoţia Sa şi sacrificiul Său mai presus de tot ce s-a întâmplat în Vechiul Legământ sau Testament. Am citit de exemplu: „… Care nu are nevoie zilnic, ca marii preoţi, să ofere sacrificii, mai întâi pentru păcatele Sale, apoi pentru acelea ale poporului, căci El a făcut lucrul acesta odată pentru totdeauna, când S-a oferit pe Sine ca sacrificiu“ (Evrei 7:27). Acest pasaj m-a tulburat, şi am început să mă simt foarte prost. Am înţeles pentru prima dată că sacrificiul lui Iesus a fost un sacrificiu oferit o singură dată la Golgota, suficient în sine pentru a mă împăca cu Dumnezeu pe mine şi pe toţi păcătoşii din toate timpurile care cred şi care se pocăiesc.

Mi-am dat seama cu această ocazie că „sfântul sacrificiu de la liturghie“ oferit zilnic de mine şi de mii de alţi preoţi romano-catolici din toată lumea era o aberaţie, o erezie, şi total fără importanţă. Dacă „sacrificiul“ pe care-l ofeream zilnic ca preot era fără sens, atunci „preoţia“ mea, care exista în scopul oferirii acelui „sacrificiu“, era şi ea fără sens.

Acest mod de a înţelege a fost confirmat curând cu claritate când am dat în Evrei 10 peste versetele: „Dar El [Iesus], după ce S-a oferit pe Sine o singură dată ca sacrificiu pentru păcate, odată pentru totdeauna, S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu, aşteptând de acum ca duşmanii Săi să-I fie făcuţi scăunel pentru picioare. Căci, printr-o singură ofrandă, El a desăvârşit pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi“ (10:12-l4). „Dar unde este iertare de păcate, acolo nu mai e ofrandă pentru păcat“ (v.18).

Salvat numai prin grația divină

În acea seară, Biserica Romano-catolică şi-a pierdut credibilitatea pentru mine, deoarece susţinuse un lucru care este în mod clar contrar Scripturii. Mi-am ales acum Sfânta Scriptură ca standard pentru adevăr, nemaiacceptând ca standard al meu „Magisterium“-ul sau autoritatea Bisericii Romano-catolice în materie de doctrină. Ca şi preoţii evrei din Faptele apostolilor 6:7, am ajuns „ascultător de credinţă“. În scrisoarea mea de demisie din Biserica romano-catolică şi din funcţia de preot, i-am spus episcopului că părăseam preoţia din cauză că nu mai puteam oficia liturghia, întrucât era contrară Cuvântului lui Dumnezeu şi conştiinţei mele. Aceasta s-a întâmplat în 1972. Curând după aceea am fost botezat prin cufundare, am început un studiu biblic şi am fost ordinat în lucrarea de evanghelizare.

De peste douăzeci de ani trăiesc în libertatea despre care a vorbit Iesus: „Atunci, Iesus a spus acelor evrei care credeau în El: Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, atunci sunteţi cu adevărat discipolii Mei şi veţi cunoaşte ade-vărul, iar adevărul vă va face liberi“ (Ioan 8:31-32) şi: „De aceea, dacă Fiul vă va elibera, atunci veţi fi cu adevărat liberi“ (Ioan 8:36).

Până în 1994, Alexander Carson a activat mai ales în Florida, Statele Unite, ca învățător biblic, evanghelist şi predicator. În 1995 a întreprins un turneu extins de evanghelizare prin Europa de Est. În primăvara lui 1996 a predicat timp de şase săptămâni în Siberia. După un interviu la radio luat lui Bob Bush, un credincios de origine rusă care locuia în Florida, a luat contact cu el. Alexander Carson a învățat apoi limba rusă şi, după câte ştim, trăieşte acum în Rusia ca misionar.