O mărturie personală – de Franco Maggiotto preot convertit
În anii mei de tinereţe, eram în Biserica Catolică. Am mers la Universitate pentru a studia Filozofie, și am lucrat cu o organizație numită Acțiunea Catolică. Am fost foarte activ în Biserica Catolică, însă aceasta nu mi-a dat nici un scop pentru viața mea. Toate acestea nu au putut să sufoce sentimentul de păcat, pe care îl aveam în inima mea. Aveam în sufletul meu o zădărnicie în toate. Eram disperat. Am avut la dispoziția mea tot ce un tânăr ar putea să aibă. Familia mea era foarte înrădăcinată, cu picioarele în pământ, cum spunem noi aici in Italia. Au avut bani. Și deci am avut tot ce îmi doream. Am avut absolut tot ce puteam să am cu putere umană, dar nu am avut ceea ce un om trebuie să aibă ca să trăiescă. Poți să ai tot ce vrei, însă doar exiști; nu trăiești. Nu poți trăi fără semnificația vieții; numai viața care vine din cer poate să îți ofere această semnificație.
M-am înfățișat episcopului și i-am spus aceste lucruri. Episcopul mi-a spus că aceste lucruri sunt beneficiare, și că sunt un băiat bun, dar că nu trebuie să gândesc astfel de prostii. Deoarece Isus Cristos, înainte de a fi înălțat la cer, a dat toată autoritatea Sa în mâinile lui Petru, în mâinile Papei și ale apostolilor. Ca urmare, voi găsi Împărăția lui Dumnezeu în biserică. Voi găsi absolut tot ce am nevoie cu privire la păcatul meu. Biserica avea toate mijloacele necesare, și anume prin sacramente, să curețe suflete, inclusiv sufletul meu; avea tot ce este necesar să mă pregătească pentru o relație cu Dumnezeu. Și că, aș putea să folosesc sacramentele, ca să îmi curăț sufletul, să găsesc prin sacramente o cale sigură să-l întâlnesc pe Dumnezeu.
De aceea am ales imediat, așa cum numai tineri cu entuziasm pot alege, să devin ceea ce Biserica Catholică avea cel mai greu, și anume un sihastru (pustnic). M-am dus într-un schit doar pe un deal lângă Roma. De acolo puteam să văd Roma. M-am bărbierit doar de două ori pe săptămână. Nu aveam păr deloc. Eram îmbrăcat doar într-o tunică mare făcută din lână, și aceeași tunică o purtam și iarna, și vara. În timpul verii era foarte cald, și iarna era foarte frig, iar vântul sufla oriunde mergeam. Am făcut toate aceste lucruri din toata inima, ca să încerc să distrug păcatul meu cu putere pământească, prin voință umană. Trebuia să ajung la Dumnezeu, și aproape că m-am sinucis. Doctorul mi-a spus că a trebuit să plec după aproape un an. Am plănuit să mă întorc mai târziu, când voi fi mai în vârstă. M-am dus să lucrez într-un seminar ca să studiez teologie.
Am devenit preot, și am fost trimis într-o parohie, o parohie mare cu încă un alt preot. Dumnealui era de mai bine de 80 de ani, așa că eu a trebuit să fac totul.
Am încercat să mă port foarte frumos cu oamenii. Eram trist, dar în schimb am fost drăguț cu oamenii, și am observat că oamenii erau foarte mult în jurul meu. Mi-a plăcut să fiu preot, dar nu eram fericit în sufletul meu, în inima mea. În ciuda a tot ceea ce am făcut, nu am avut nimic cu ce să-l întâlnesc pe Dumnezeu. Nu am avut nici o certitudine, nici o noimă de asigurare. Păcatul meu era tot acolo. De fiecare dată când m-am dus ca să întreb, mi-au spus numai ce să citesc din evanghelia după Luca, și un singur verset devenise un adevărat obstacol pentru mine.
Și anume, fraza aceasta în mâna puterii religiei, în mâna rațiunii umane și anume, Isus Cristos spunându-le apostolilor săi „cel care te ascultă pe tine mă ascultă pe mine, și cel care te disprețuiește pe tine, mă disprețuiește pe mine, și cel care mă disprețuiește pe mine, îl disprețuiește pe cel care m-a trimis pe mine.” Și deci, episcopul meu mi-a spus că, înainte de a fi înalțat la cer, Isus Cristos ne-a dat nouă toată autoritatea Sa. Ca urmare, dacă nu ne asculți pe noi, nu îl asculți pe Isus; și dacă îl disprețuiești pe Isus, îl disprețuiești pe Dumnezeu. Așa că mi-a fost teamă să gândesc. Nu era nevoie ca eu să gândesc. Trebuia doar să am încredere în episcopul meu.
Totuși, într-o zi, aproape în disperare, am început să traduc Noul Testament din greacă împreună cu niște tineri. A fost distractiv la început, însă cu cât am mers mai departe, cu atât am realizat un decalaj, și cel mai mare decalaj pe care l-am putut vedea, era faptul că Isus Cristos încerca mereu să direcționeze oamenii către Dumnezeu. Să stea față în față cu Dumnezeu, în timp ce biserica încearcă mereu să aducă oamenii spre ea însăși.
După ce am terminat prima traducere a evangheliei după Matei, preotul din parohia mea a fost foarte supărat. Era supărat deoarece predam Biblia. „Dacă ar ști ce știm noi, nu se vor mai întoarce niciodată, nu vor mai veni la biserică niciodată.” În orice caz, când am terminat capitolul acesta, ceva a devenit clar: Isus spunând apostolilor săi „duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt și învățându-i să păzească tot ce Eu v-am poruncit! Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului!“ (Matei 28:19-20)
Deci într-adevăr, Isus Cristos a spus apostolilor, „cine vă ascultă pe voi, mă ascultă pe mine, cine vă disprețuiește pe voi, mă disprețuiește pe mine.” Însă Isus nu a spus niciodată apostolilor, duceți-vă și învățați-i orice vreți voi; duceți-vă și învățați-i orice vă va face pe voi o persoană importantă; duceți-vă și predicați orice va face o biserică pământească, mare și puternică; duceți-vă și predicați orice îi va face pe oameni fericiți; și atunci, dacă vă disprețuiesc pe voi, mă disprețuiesc pe mine.
Isus a spus „duceți-vă și învățați-i …tot ce eu v-am poruncit„; tot ceea ce eu(Isus) v-am spus deja. Și, bineînțeles, dacă vă duceți, și dacă spuneți tot ce eu v-am poruncit vouă, nimic mai mult și nimic mai puțin, atunci dacă vă vor disprețui pe voi, mă vor disprețui pe mine. Am început să cred că dacă a existat un gol, a trebuit să văd tot mai mult. Așa că am citit tot mai mult Scripturile. Și cu cât citești mai mult, cu atât iarba crește, așa că m-am trezit predicând câteva lucruri care erau împotriva mea.
Nu mai folosisem predica mea de Duminică dimineața pentru a-mi construi autoritatea, ci mi-am folosit predica împotriva mea. Dar asta m-a adus în necaz. Pentru început m-au mutat pentru Liturghia de la 6 dimineața. Liturghia a devenit aglomerată. Au știut că ceva trebuie să se întâmple, așa că episcopul m-a chemat, și era foarte supărat. Mi-a spus că vrea să mă trimită într-o altă parohie. Am fost promovat într-o parohie cu 55 000 de oameni într-un oraș numit Imperia, într-o biserică nouă, și cu un preot în subordonarea mea, și așa mai departe.
Aici m-am aflat într-o poziție bună pentru cineva atât de tânăr. Eram un preot senior, și mi-a plăcut să fiu acolo împreună cu alți preoți, ascultând ce spun oamenii: „Oh, e atât de tânăr, are carieră bună, ce bine arată!” Acum când mă gândesc la acele vremuri, mi-e rușine. Totuși, în interiorul meu, nu eram fericit. Am încercat să fac o exegeză. Am încercat să aflu tot mai mult din Scripturi, și întotdeauna am atras oamenii, când am făcut lucrul acesta. Uneori oamenii s-au deplasat de la distanțe mari, veneau cu autobuzele, și aceasta a atras necaz cu autoritățile din biserică. Cardinalul mi-a spus că nu există adevăr în afara bisericii. Mi-a spus din nou că atunci când Isus a fost ridicat la cer, a dat autoritatea Sa în mâna apostolilor; și deci, creștinii trebuie să caute instrucție și învățătură, predare, disciplină, mustrare, reproș, și așa mai departe, de la Apostolul care este Papa.
M-am întors în parohie, dar oamenii m-au apăsat, și tinerii m-au presat să continui. Le-am spus că atunci când ne adunăm împreună, voi deschide Biblia ca să vedem ce va face Dumnezeu. Și m-am întâlnit cu tinerii aceștia în mod regulat. Acum îmi amintesc cum am deschis la scrisoarea către Galateni și am citit capitolul 1. Când am ajuns la versetul 8, nu am mai putut să citez „Însă chiar dacă noi, sau un înger din cer, va predica o altă evanghelie diferită de cea pe care noi v-am predicat-o vouă, să fie blestemat!„
Am rămas șocat, literalmente în stare de șoc. Aici apostolul Paul, care a încurajat oamenii să sufere, care și-a iubit oamenii mai mult decât însăși viața sa, le-a spus oamenilor „dacă eu vă predic o altă evanghelie, vă rog să mă aruncați din mijlocul vostru.” Dacă oricare dintre apostoli va predica o altă evanghelie, vă rog să îi aruncați din mijlocul vostru, deoarece nu există mântuire în Apostoli.
Nu există mântuire nici printr-un înger care vine din cer.
Avem mântuire în Cuvântul lui Dumnezeu. Mi-am spus atunci, acum știu cu ce trebuie să încep, și de unde pot să aflu. Am continuat cu oamenii aceștia din parohie. Episcopul meu a fost foarte inteligent, și a știut cum să mă oprească. Mi-a spus „ești foarte mândru, cine te crezi? Crezi că înțelegi Scripturile mai bine decât mine și mai bine decât Papa? Când mi-a spus Episcopul că sunt mândru, știam că sunt mândru. Știam că îmi place poziția pe care o aveam, însă acum știam unde să găsesc răspunsul-Adevărul. Știam că sunt un cerșetor, știam că sunt un simplu păcătos, iar păcatul era încă acolo ca să mă distrugă.
Am început cu Vechiul Testament, ca să aflu unde anume Dumnezeu a comandat profeților și patriarhilor, mergeți și interpretați Cuvântul Meu. Am vrut să aflu unde în Scriptură, Dumnezeu ne-a dat autoritatea Sa ca să interpretăm Cuvântul, dar nu am găsit niciun cuvânt despre lucrul acesta. M-am uitat în Noul Testament, dar nu am găsit nici o Scriptură, nici o frază în care Isus Cristos ne-a lăsat nouă autoritatea Sa ca să interpretăm Scripturile. Isus nu le-a spus niciodată apostolilor „mergeți și interpretați Cuvântul Meu.” Am început să văd foarte clar. Nu știu dacă este limpede pentru voi, dar pentru mine, în zilele respective John 14:26 era foarte limpede: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”-nicidecum în numele Papei, nici a Episcopului, sau a unui Petru catolic; nu în numele preotului, ci „în Numele Meu„. El te va învăța. Duhul Sfânt este interpretul. Dumnezeu nu și-a abandonat niciodată autoritatea de a interpreta Scripturile.
Lucrul acesta mi-a dat mult curaj. Bineînteles că am avut probleme. Am fost mutat într-o altă biserică, o parohie veche care cuprindea nouă biserici. S-au gândit că, fiind foarte ocupat, mi-aș fi pierdut gândul de a studia, dimpotrivă, am umblat și am predicat. Dar tot nu eram fericit, din cauza păcatului meu. Acum știam unde să găsesc adevărul, dar ce să fac cu păcatul meu? Cu sufletul meu? Am îngenunchiat noaptea în fața altarului și uneori îngrijitorul mă găsea acolo dimineața. Însă Dumnezeu a avut milă de mine, mai ales când îl batjocoream.
Îmi aduc aminte când într-o Duminică la ora 12 oficiam Litughia cântată. Aveam doi preoți lângă mine, și 25 de ministranți tineri îmbrăcați în alb într-o parte, și 25 de ministranți în partea opusă; corul cânta frumos. Eram la capătul altarului, m-am rugat „Ești un Dumnezeu crud, de ce nu mă ucizi aici? De ce nu mă distrugi?” Și în timp ce îmi spălam mâinile la altar, atunci unul dintre tineri a citit scrisoarea către Evrei 10:10; a fost un șoc în mintea mea. În timp ce eu mă luptam în inima mea, atunci el a citit: „Prin această „voie” am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna.” Am fost șocat. „Om mic stupid! Tu crezi că mi-am dat viața pentru nimic? Crezi că dacă toată lumea ar spune nu, te-aș fi mântuit pentru nimic? Om stupid, cine te crezi? Te-am salvat pentru că am vrut să te salvez, te-am salvat pentru că te iubesc.” A fost precum un ciocan în mintea mea „orice preot face slujba în fiecare zi și aduce de multe ori aceleași jertfe care niciodată nu pot șterge păcatele”. Le-am spus preoților care erau cu mine, „L-ați auzit? L-ai auzit pe El? M-am uitat la ei, și ei se uitau intens la mine. „Uitați, uitați ce este scris aici. El a făcut lucrul acesta, noi suntem nefolositori. Și m-am uitat la toată congregația mare din biserică. Oamenii au început să plângă, să gemete, și le-am spus, dar El a făcut totul iar „de păcatele lor nu îmi voi mai aminti„. El a făcut asta, noi nu suntem buni de nimic. Eram atât de fericit, plângeam și râdeam. La final, a început să fie clar în mintea mea că am fost concediat, însă nimeni nu era mai fericit decât mine. Nimeni nu a fost mai fericit decât mine să fie concediat, și să știu că am fost demis. Odată pentru totdeauna, odată pentru toată lumea, El a făcut asta.
Au crezut că m-am îmbolnăvit, că toate aceste responsabilități au fost prea mult pentru un tânăr ca mine. În orice caz, eram atât de fericit, încât am încercat să îi spun și Episcopului meu același lucru când a venit să mă vadă. Nu au vrut ca eu să îmi dau demisia, însă nu am mai putut participa la Liturghie, deoarece am fost demis. Ca urmare, mi-au încredințat un colegiu cu 800 de tineri, și bineînțeles cu studenți, și profesori, etc. M-am aflat la colegiu, dar nu am participat la Liturghie. Am încercat chiar să-i învăț și pe alții, inclusiv călugărițele. Aceștia erau foarte atenți. Era Sâmbătă seara, și oamenii veneau la spovadă. Am început să-i întreb: „De ce ești aici?” „Sunt aici să-mi mărturisesc păcatele” „Îl iubești pe Isus?” „Da” „De ce Îl iubești pe Isus?” „Pentru că a murit pentru păcatele mele?”
„Atunci, dacă a murit pentru păcatele tale, mergi și slăvește-L pe El. De ce vi la mine să-ți mărturisești păcatele? Ce treabă am eu cu păcatele tale?” Și astfel, spovada era foarte scurtă. Însă călugărițele au făcut plângere la Episcop, și am văzut că nu au putut să înțeleagă. Așa că am lăsat definitiv Biserica Romano-Catolică, împreună cu alți oameni, care m-au urmat. Am studiat la Universitatea din Roma, și am studiat în Anglia, și în Olanda. Eram de părere că mulți protestanți au aruncat Biblia. Dar apoi am întâlnit mulți creștini născuți din nou, creștini cu care aș putea să spun că: „Dumnezeul tău este Dumnezeul meu, poporul tău este poporul meu. „Astfel că, acum am frație creștină din belșug. Sunt în corespondență cu mulți preoți. Acum doi ani în Roma, am predicat la o adunare de 3000 de preoți. O mulțime de comunități creștine cresc în toată Italia. Dorința mea este să îndrum romano-catolici la Cristos, și dacă e cu putință să convertesc, chiar și Papa.
Franco Maggiotto
