Marturia fostului preot romano‐catolic
Henry Gregory Adams
M-am născut în Wolseley, Saskatchewan, Canada, din părinţi romano-catolici, şi am crescut strict în credinţa lor. Încă de mic copil am încercat să fiu bun, dar tot mereu cădeam în păcat. Mă îndreptam spre pierzare, ca toţi oamenii. Mi s-a spus că, dacă m- aş face călugăr şi preot, aş putea evita păcatul şi aş putea fi mai sigur de salvarea mea. Deoarece căutam sincer salvarea, am intrat într-un ordin călugăresc benedictin [cu regulile canonice ale lui Basilius], unde am primit sutana, am adoptat numele călugăresc al „Sfântului Hilarion cel Mare“ şi am depus jurământul. În calitatea mea de călugăr aflat în faza de pregătire eram numit „fratele Hilarion“, iar după ordinare „părintele Hilarion“.
Autoflagelare
Voiam neapărat să-L servesc pe Domnul Iesus Cristos şi credeam că, dacă duceam o viaţă de călugăr, făceam exact lucrul acesta. Îmi îndeplineam toate îndatoririle mănăstireşti până la cel mai mic amănunt. În fiecare miercuri şi vineri seară mă biciuiam până ce-mi sângera uneori spinarea; în timpul acestei penitenţe sărutam deseori duşumeaua; adesea îmi luam masa sărăcăcioasă stând îngenuncheat pe podea, iar uneori renunţam total la hrană. Am săvârşit multe forme de penitenţă, deoarece îmi căutam cu adevărat salvarea. Mi se spunea că în felul acesta puteam în final să-mi câştig intrarea în cer. Nu ştiam că în Cuvântul lui Dumnezeu se spune astfel: „Căci prin graţie [har] sunteţi salvaţi, prin credinţă, şi aceasta nu este de la voi, ci e darul lui Dumnezeu: nu pe baza faptelor, ca să nu se laude nimeni“ (Efeseni 2:8-9).
În sfârşit preot
După ani de studiu şi muncă fizică în mănăstire, am fost în sfârşit ordinat preot. Am servit în cinci parohii din Lamont, provincia Alberta. În fiecare zi citeam liturghia, ascultam spovedanii, rosteam rugăciunile adresate Mariei cu ajutorul mătăniilor, mă închinam mai multor sfinţi, recitam rugăciunile din breviar şi-mi îndeplineam penitenţele mănăstireşti cu mai multă fervoare ca niciodată. Totuşi, acestea nu-mi satisfăceau sufletul neliniştit şi dezgustat. Am ajuns într-o stare şi mai profundă de deznădejde decât atunci când eram copil, dar Cristos avea grijă de mine cu fidelitate.
Cartea lui Dumnezeu şi Biserica mea
În timpul studiilor întreprinse pentru a deveni preot aveam la dispoziţie trei comentarii biblice, dar nu şi Biblia. După ce am fost ordinat preot, am ajuns să mă familiarizez cu versiunea romano-catolică a Bibliei, şi în ea mă izbeam de versete care se contraziceau total cu convingerile şi practicile mele. Cartea lui Dumnezeu îmi spunea un lucru, iar Biserica mea opusul lui. Cine avea dreptate, Biserica Romano-catolică sau Dumnezeu? În cele din urmă am dat crezare Cuvântului lui Dumnezeu.
Viaţa de mănăstire şi sacramentele prescrise de Biserica Romano-catolică nu m-au ajutat să-L cunosc personal pe Cristos şi să găsesc salvarea. După doisprezece ani şi jumătate îndelungi am fugit din mănăstire ca păcătos pierdut, fără pace în suflet. În mine era numai natura „omului vechi, care este coruptă în poftele înşelătoare“. Eu aveam nevoie de o natură nouă, de o inimă nouă. Scriptura spune: „Reînnoiţi-vă în spiritul minţii voastre… Îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, care este creat potrivit cu Dumnezeu într-o dreptitudine [conformare cu standardul divin] şi sfinţenie adevărată“ (Efeseni 4:21-24). Lucrul acesta se poate realiza numai printr-o naştere din nou făcută de Spiritul (Duhul) lui Dumnezeu doar prin credinţa în Iesus Cristos şi nu printr-o repetare monotonă de rugăciuni, penitenţe, sacrificii şi fapte bune. „Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Regatul lui Dumnezeu“ (Ioan 3:3). „Crede în Domnul Iesus Cristos şi vei fi salvat, tu şi casa ta“ (Fapte 16:31).
Eu mă încred numai în Cristos
Mi-am dat seama că sacramentele Bisericii mele create de om şi faptele bune nu foloseau la nimic salvării mele. Ele duceau la o siguranţă falsă. Curând după aceea am crezut că Iesus Cristos a murit pentru mine, pentru că nu-mi puteam salva singur sufletul, şi m-am încrezut numai în El pentru salvarea mea. Când m-am pocăit de păcatele mele, adică am recunoscut că sunt păcătos şi am abandonat acele păcate şi L- am primit pe Cristos în inimă, deoarece credeam că El a plătit pe cruce pedeapsa pe care o meritam, am ştiut nu numai că păcatele îmi erau iertate, dar şi uitate, şi că eram considerat drept înaintea lui Dumnezeu, adică conform standardului Său. „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3:23). „Căci plata păcatului este moartea; dar darul lui Dumnezeu e viaţă eternă prin Iesus Cristos, Dom-nul nostru“ (Romani 6:23). Sângele lui Cristos m-a curăţat de păcate. „Sângele lui Iesus Cristos, Fiul Său, ne curăţă de orice păcat“ (1.Ioan 1:7). Acum am pacea lui Dumnezeu. „De aceea, fiind îndreptăţiţi [consideraţi drepţi, conformi standardului divin] prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Iesus Cristos“ (Romani 5:1).
Ceea ce aş dori să‐ți spun
Prietene, dacă încerci să ajungi în cer pe baza propriilor tale eforturi, aş vrea să-ţi spun apăsat că salvarea nu se face prin fapte, „ca să nu se laude nimeni“. Cerul nu poate fi dobândit prin merite omeneşti. Numai Cristos este Calea şi Răspunsul. „Căci este un singur Dumnezeu şi un singur Mediator între Dumnezeu şi oameni, Omul Cristos Iesus, care S-a dat pe Sine Însuşi pentru toţi ca preţ de răscumpărare“ (1 .Timotei 2:5-6). Vino la El acum, aşa cum eşti, şi recunoaşte-ţi păcatele. Cere-I iertare şi primeşte-L ca pe singurul tău Salvator şi Domn [Stăpân]. Începe să te încrezi în El pentru bunăstarea ta eternă, căci El a plătit totul pentru salvarea ta, şi acum te cheamă:
„Veniţi la Mine, voi toţi care vă osteniţi şi sunteţi greu împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă!“ (Matei 11:28).
Atunci te poţi bucura şi tu împreună cu mine că L-ai găsit pe Salvatorul tău, Cristos cel viu.
De la convertirea sa, Henry Gregory Adams este un evanghelist activ şi un apărător al credinței. Actualmente trăieşte în Ottawa, Canada, unde conduce o organizație misionară evanghelică. Pe Internet se găsesc pagini despre el.
(Traducător: Olimpiu S. Cosma)
